Logitech anunţă Ultrathin Touch Mouse, un partener subţire şi uşor pentru Ultrabook-uri

28.08.2013
Logitech anunţă Ultrathin Touch Mouse, un partener subţire şi uşor pentru Ultrabook-uri

După ce a anunţat ieri un mouse dedicat amatorilor de jocuri, Logitech a dezvăluit astăzi un nou periferic de acest tip care se adresează însă unei categorii total diferite de utilizatori: cei care folosesc un Ultrabook şi au nevoie de un mouse la fel de uşor şi compact.

Oferind o carcasă plată şi uşoară fabricată din aluminiu şlefuit şi plastic, Ultrathin Touch Mouse este un periferic cu conectare Bluetooth care oferă o suprafaţă tactilă amplă care este compatibilă atât cu mediul grafic Modern UI din Windows 8, cât şi cu controlul multitouch din OS X.

Ultrathin Touch Mouse oferă conectivitate multipunct, putând fi asociat cu două laptopuri sau tablete în acelaşi timp, comutarea făcându-se cu ajutorul unui buton dedicat. Acumulatorul intern se poate încărca de la un port USB, un avantaj pentru cei care călătoresc des şi nu au prea mult loc, iar Logitech afirmă că doar un minut de încărcare oferă o autonomie de circa o oră.

Ultrathin Touch Mouse va fi oferit în două variante, Logitech Ultrathin Touch Mouse T630 urmând să aibă o carcasă de culoare neagră iar Logitech Ultrathin Touch Mouse T631 for Mac fiind varianta sa de culoare albă. Urmând să aibă un preţ de 70€, acestea vor fi disponibile din septembrie, respectiv noiembrie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News