În curând, Logitech se va numi doar „Logi”. Compania cunoscută la nivel mondial pentru accesorii şi periferice pentru computere încearcă să se separe de identitatea sa de „companie de tehnologie”. Renunţarea la „tech” din nume va începe în viitorul apropiat, însă unele dintre produsele sale vor păstra vechiul nume, folosind însă un logo nou.
Se pare că succesul seriei de boxe Boom este principalul motiv pentru care compania încearcă să îşi reorienteze eforturile. Deşi în trecut Logitech era recunoscută pentru mouse-uri şi tastaturi, boxele portabile sunt acum cele mai de succes produse din portofoliul său. Publicul ţintă pentru aceste produse sunt tinerii, iar numele „Logitech” nu sună destul de „cool” pentru aceştia. Logi ar trebui să fie mai simplu de reţinut, să sune mai bine şi să arate mai bine decât vechea siglă prezentă încă din anii ’80.
Cu toate că noul logo al companiei va fi doar textul „logi”, numele oficial al său va rămâne Logitech. Produsele care şi-au făcut deja un renume în industrie sub acest nume îl vor păstra, cel puţin momentan, însă dacă Logi prinde, toate produsele sale vor fi denumite. Într-un prezent în care tehnologia ne înconjoară la tot pasul, Logitech susţine că denumirea „tech” nu mai are acelaşi impact pe care îl avea în urmă cu două sau trei zeci de ani. Primele produse Logi vor fi difuzoarele portabile Boom din generaţia următoare.