Logitech G502 Proteus Core – un mouse excelent pentru amatorii de jocuri

24.05.2014
Logitech G502 Proteus Core - un mouse excelent pentru amatorii de jocuri

Logitech a fost unul dintre pionierii perifericelor pentru PC, compania debutând în 1982 şi continuând pe o pantă ascendentă până la jumătatea anilor `90, când a devenit practic cel mai celebru şi apreciat producător. Compania a intrat ulterior în domeniul perifericelor PC special concepute pentru jocuri, deşi multe din produsele sale anterioare au fost foarte apreciate pentru această calitate cu toate că nu erau promovate astfel, însă s-a şi lovit de concurenţa tot mai puternică unor noi rivali. Deşi nu este cel mai avansat produs din catalogul companiei, noul mouse G502 Proteus Core este o surpriză foarte plăcută, iar Logitech ne aduce aminte încă o dată de ce este unul dintre liderii acestei pieţe.

Construcţie şi ergonomie

Din punct de vedere al formei generale şi a modului în care se mulează în mână, noul mouse Logitech G502 Proteus Core este foarte apropiat de modelul G500s de anul trecut. Din punct de vedere al aspectului, lucrurile stau însă cu totul altfel deoarece Logitech a ales pentru G502 o formă foarte interesantă, aceasta combinând zonele ergonomice rotunjite cu elemente agresive riguros geometrice.

Deşi Logitech a dorit în mod vizibil să dea un aspect mai agresiv unui mouse tradiţional, compania nu a făcut greşelile celor care s-au concentrat mai mult pe aspect şi mai puţin pe ergonomie. Forma noului G502 este excelentă, podul palmei, degetul mare, arătătorul şi degetul mic odihnindu-se pe zone rotunjite ergonomice, în timp ce porţiunile unde designerul şi-a dat frâu imaginaţiei nu afectează priza sau poziţia mâinii.

Fabricat integral din material plastic, Logitech G502 Proteus Mouse foloseşte finisaje diferite în funcţie de rolul suprafeţei. În zona în care se odihnesc degetele, G502 oferă un model în relief care asigură o priză bună, butoanele şi zona acoperită de podul palmei au o textură fină care au rol antiderapant şi anti-transpirant, iar zonele mai puţin importante sunt acoperite cu plastic lucios. Partea inferioară are patru picioruşe din teflon, care asigură o fricţiune redusă  pe orice suprafaţă, iar lăţimea mare a zonei de contact îi asigură o stabilitate foarte bună

Mouse-ul oferă 8 butoane care pot fi programate după dorinţă, la care se adaugă cele trei funcţii asociate cu rola de derulare (click şi stânga/dreapta) şi butonul asociat întotdeauna cu cele două moduri de lucru acestei role. Fabricată din metal lucios, rotiţa pentru derulare poate fi setată pentru un mod clasic de lucru, cam zgomotos dar totodată sigur, sau un mod cu rotaţie liberă, tăcut dar imprecis. Mouse-ul nu are butoane dedicate pentru ajustarea sensibilităţii, acestea putând fi însă asociate după dorinţă pe orice buton, fie ca pereche +/-, fie ca buton pentru comutare ciclică.

Pentru indicarea celor cinci trepte maxim posibile de sensibilitate, Logitech a ales să folosească un sistem de iluminare cu doar trei LED-uri, care este bulversant până vă obişnuiţi cu el. Pe lângă acest sistem de LED-uri, zona podului palmei oferă şi o siglă G cu iluminare albastră, care dă un aer ceva mai „viu” acestui periferic.

Cei care preferă perifericele grele vor aprecia că G502 este un mouse impozant de la bun început, acesta având 121 de grame fără nici o greutate ataşată. Cele cinci greutăţi suplimentare, fiecare cu o greutate de 3,6 grame, se ataşează într-un locaş acoperit de un capac rabatabil cu închidere magnetică. Cablul USB are o lungime de doi metri şi este matisat, însă este moale şi flexibil.

Logitech G502 Proteus Core nu este un mouse de dimensiuni mari, iar forma foarte bună îl face apt pentru aproape orice utilizator. Deşi am o mână destul de mare, nu am avut nici o problemă cu priza Palm Grip, iar modul de prindere Finger Grip este şi el foarte sigur în cazul în care preferaţi acest mod de utilizare. Mai puţin fericiţi vor fi cei care preferă Claw Grip, deoarece suportul pentru podul palmei este destul de scund. Din păcate, G502 are o formă asimetrică şi este gândit doar pentru dreptaci.

Performanţe, specificaţii şi software

Logitech nu a dezvăluit natura senzorului optic din G502 Proteus Core, afirmând doar că Delta Zero este cel mai sensibil model disponibil la ora actuală. Aceasta este o afirmaţie îndrăzneaţă care este dificil de afirmat sau infirmat, însă G502 este în mod clar un mouse cu o sensibilitate excelentă. Indiferent dacă l-am folosit pentru lucrul obişnuit, pentru shootere dinamice precum CounterStrike: Global Offensive sau pentru shootere care necesită precizie mare precum STALKER, acesta s-a comportat ireproşabil şi nu am remarcat scăpări sau acceleraţii pozitive sau negative. Este drept, sensibilitatea maximă de 12000 este inutilizabilă şi pare mai degrabă un truc de marketing, însă Delta Zero rămâne un produs impresionant oricum l-am privi.

Mouse-ul include o rutină software pentru ajustarea senzorului în funcţie de suprafaţa pe care acesta va fi folosit. Aplicaţia pentru control include două şabloane pentru mousepad-urile G240 şi G440, dar utilizatorul va putea crea profiluri de utilizare adiţionale pentru orice suprafaţă dorită. Ajustarea este eficientă şi are un impact sesizabil, singurul dezavantaj fiind setarea automată nealterabilă unei distanţe foarte mici de lift-off. Cei are preferă oricum o distanţă mică de decuplare a senzorului în momentul ridicării de pe masă nu vor fi deranjaţi, însă ceilalţi utilizatori vor fi obligaţi să folosească profilul generic de utilizare.

Butoanele principale au o cursă foarte plăcută, acestea oferind o rigiditate suficient de bună pentru a nu fi apăsate din greşeală dar suficient de moale pentru a nu fi enervante, la care se adaugă şi un feedback audio plăcut.

  • Senzor: Delta Zero, optic
  • Rezoluţie: 200 – 12.000 dpi
  • Viteză de scanare: 300 ips
  • Acceleraţie: 40G
  • Conectare: USB 2.0
  • Rată de eşantionare: 1000 Hz
  • Dimensiuni: 132 x 75 x 40 milimetri
  • Greutate: 121 de grame fără greutăţi (168 grame cu cablu)
  • Altele: greutăţi detaşabile, procesor 32 bit

Software pentru control este simplu şi intuitiv. Utilizatorul are posibilitatea creării unui număr maxim de trei profiluri de utilizare pe care le poate salva în memoria internă, interfaţa permiţând comutarea între acestea şi profilurile salvate local. Posibilităţile de programare sunt bune, fiecărui buton putându-i-se asocia o funcţie, o scurtătură de taste sau o combinaţie macro de taste, cu sau fără memorarea intervalului de timp dintre apăsări.

Pentru fiecare profil se pot alege între unul şi cinci trepte de sensibilitate. Butonul poziţionat în dreptul vârfului degetului mare, care îndeplineşte în mod implicit funcţia de DPI Shift, îi permite utilizatorului să comute temporar la un alt nivel de sensibilitate atât timp acesta rămâne apăsat. Deoarece acesta nu este blocat doar într-o treaptă inferioară, aşa cum este cazul altor periferice similare, acest buton poate fi folosit nu doar pentru atingerea unei viteze mai reduse şi a unei precizii mai bune, ci şi ca un accelerator pentru întoarceri rapide la 180 de grade.

Concluzii

Unele persoane ar putea considera că Logitech G502 Proteus Core este un mouse puţin cam greu iar stângacii vor fi dezarmaţi de forma asimetrică neoptimizată pentru nevoile lor. Dincolo de aceste potenţiale deficienţe mai vizibile, la care se adaugă poate şi sistemul neintuitiv de semnalizare a treptei sensibilităţii sau rola de derulare cam grea şi cam zgomotoasă, Logitech G502 Proteus Core este un produs excelent care oferă un senzor excelent, o formă ergonomică bine gândită, o memorie internă pentru salvarea profilurilor de utilizare şi o construcţie foarte bună.

Părţi pozitive

Performanţe senzor optic
Ergonomie
Construcţie
Calibrare eficientă a senzorului

Părţi negative

Rola de derulare ar putea fi considerată zgomotoasă
Doar pentru dreptaci

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News