Logitech G810 Orion Spectrum: gaming în culori [REVIEW]

13.04.2016
Logitech G810 Orion Spectrum: gaming în culori [REVIEW]
Construcţie şi design

Seria de produse Orion de la Logitech a debutat anul trecut cu G910 Orion Spark, modelul de top al companiei din categoria tastaturi. Noul G810 Orion Spectrum nu se depărtează foarte mult de conceptul predecesorului său, oferind o alternativă high-end la G910, care să satisfacă nevoile celor care îşi doresc o tastatură de gaming mecanică clasică. Aceasta renunţă la câteva briz-briz-uri în favoarea designului compact, păstrând însă preţul ridicat al seriei Logitech G.

Construcţie, design

Logitech G810 nu este la fel de uşor de recunoscut de la distanţă precum G910. Deşi logo-ul G se aprinde frumos în partea din stânga-sus a tastaturii, atunci când o scoţi din cutie, G810 arată ca o tastatură obişnuită, cu butoane multimedia adăugate în partea din dreapta-sus. Acest design poate fi un plus pentru cei care îşi doresc o tastatură simplă, cu un format clasic, nu foarte diferit de cel al altor tastaturi de acest gen de pe piaţă.

Tastatura G810 este realizată dintr-un plastic gros şi foarte solid, lucios pe margini şi mat pe partea de sus. Spatele tastaturii nu pare să fie la fel de solid, însă picioruşele din cauciuc aderent de dimensiuni mari asigură stabilitatea în timpul utilizării, fiind greu de mişcat din loc din greşeală. Picioarele din plastic pentru ridicarea tastaturii la un unghi mai confortabil în două trepte sunt foarte solide, acestea fiind rabatate spre spatele tastaturii. Cablul USB nu este foarte lung, însă este protejat de material textil şi vine cu o legătură de plastic foarte solidă la îmbinarea cu tastatura.

Butoanele au acum o formă normală, fără adânciturile angulare prezente pe G910. Tastele WASD şi săgeţile nu mai sunt marcate într-un mod specific, iar butoanele de gaming programabile din partea stângă au dispărut complet. Sub aceste butoane aparent normale au fost însă ascunse aceleaşi switch-uri proprietare Logitech Romer-G, excelente pentru cei care îşi doresc o tastatură nu foarte zgomotoasă. Una dintre caracteristicile acestor switch-uri pe care Logitech le laudă sunt LED-urile RGB de sub fiecare tastă, care au rămas intacte şi pe modelul G810 Orion Spectrum.

Acestea se simt în mare parte la fel faţă de cele de pe G910, oferind o cursă de apăsare medie, răspuns rapid şi un nivel de zgomot redus. Desigur, vorbim despre o tastatură mecanică, deci un zgomot specific la tastare există în continuare, în special pe butoanele de dimensiuni mai mari precum Space, Shift şi Enter.

În partea dreaptă, deasupra butoanelor de navigaţie (Home, Page Up, etc.) au fost amplasate două butoane, unul care activează „gaming mode”, care dezactivează butonul „Windows” în timpul jocurilor, iar unul care opreşte iluminarea LED-urilor RGB.  Lângă acestea, în partea dreaptă sunt amplasate butoanele multimedia (mute, play/pause, stop, next, previous, cât şi deja iconica rotiţă de volum lată). Aceste taste au o formă rotundă şi au o cursă extrem de scurtă, apăsarea fiind acompaniată de un click satisfăcător. Pentru unii, lipsa unui palm rest ar putea fi un element negativ, deci dacă nu vă place să tastaţi cu palma pe birou, probabil că G810 nu va oferi o experienţă de utilizare plăcută.

Părţi pozitive

Switch-uri Romer-G excelente
Design compact
Layout confortabil şi familiar
Vine cu joc în pachet

Părţi negative

Preţ ridicat
Nu are palm rest

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult