Gigantul din Redmond a lansat un nou mouse de gaming, Microsoft SideWinder X5. Succesorul SideWinder-ului se prezintă în esenţă cu aceleaşi caracteristici tehnice, diferenţa stabilindu-se la nivel constructiv şi la dotări.
SideWinder X5 – un Sidewinder simplificat
În primul rând, Sidewinder X5 este un mouse de gaming entry-level, dedicat celor care vor un produs de brand cu precizie laser fără cine ştie ce efort financiar. Preţul de lansare, de 59,95 $, este mai mic faţă de modelul de top (79,95 $) apărut în 2007, dar dacă eşti un gamer înrăit X5-ul nu te va mulţumi precum precum primul SideWinder.
Din punct de vedere constructiv, există câteva diferenţe, însă imaginea per ansamblu este aproape identică. S-a renunţat la lăcaşul pentru cutiuţa cu greutăţi (deci şi la cutie), precum şi la ecranul LCD care indică rezoluţia activă (numărul de dpi). Zona mediană ce cuprinde scroll-ul şi butoanele pentru reglarea dpi-ului nu mai este brăzdată de acel roşu “nervos” ce incită la violenţă, ci se dizolvă într-un negru total, imperturbabil. Doar spatele, în partea inferioară, ne aduce aminte că avem de a face cu un bolid, mulţumită LED-urilor roşii vizibile accentuat pe întuneric. Dimensiunile de 77,7 x 128 mm sunt chiar peste Sidewinder, mouse-ul X5 putând fi comparat pe bună dreptate cu SUV-ul BMW cu acelaşi nume.
Nu cred că greşesc când spun că se numără printre cei mai “umflaţi” şoricei de pe piaţă. Şi nici măcar nu se hrăneşte la fast-food, ci se alimentează la port-ul USB al PC-ului. În schimb, este cu adevărat “fast” când îl mânuieşti, iar shooter-ele 3D sunt cele în care vezi cel mai bine diferenţa. La 2000 de dpi, ai nevoie de o mână de chirurg ca să ţinteşti inamicii. Dacă te simţi depăşit, instalează soft-ul şi personalizează-ţi cele trei butoane de selectare a rezoluţiei (cele amplasate imediat sub rotiţa de scroll) după propriile puteri. Ai la dispoziţie o plajă largă de valori, între 200 dpi şi 2000 dpi.
Pe partea lateral-stângă regăsim două butoane personalizabile (cu soft-ul IntelliPoint), uşor mascate de un suport confortabil pentru relaxarea degetului mare. În fine, mai avem de menţionat scroller-ul simplu, vertical şi butonul cu logo-ul SideWinder.
Senzorul laser are o precizie de până la 2000 de dpi, însă de cele mai multe ori vom folosi valori intermediare, în funcţie de ceea ce rulăm pe calculator. Spre exemplu, la editarea grafică detaliată o rezoluţie de 400 dpi şi chiar mai mică te ajută foarte mult. 800 dpi sunt recomandaţi pentru utilizarea majorităţii aplicaţiilor, iar de la 1000 dpi în sus deja intrăm pe tărâmul jocurilor în care “şoricelul” face diferenţa.
Tot la capitolul personalizare, amintim de funcţia “Macros”. Software-ul permite creearea de acţiuni complexe (macro-uri), utile în special în jocurile de strategie şi în jocurile în care se apelează des la anumite manevre.
Ca “feeling”, SideWinder X5 se încadrează extrem de comod în mâna unui dreptaci, cât se poate de natural. De notat că utilizatorii cu palme mai mari sunt avantajaţi faţă de cei cu mâini de pianist. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost poziţionarea celor două butoane laterale, unul deasupra celuilalt. Ce-i drept, acasă folosesc un mouse A4Tech X7 şi m-am obişnuit cu butoanele laterale amplasate orizontal.
Una peste alta, noul mouse de gaming Microsoft SideWinder X5 se comportă excelent. Ca minusuri, aş menţiona dimensiunile şi amplasarea butoanelor laterale, însă desigur este o părere subiectivă. Senzorul laser ireproşabil şi ajustarea în timp real a rezoluţiei vor face aproape orice gamer fericit. Mai puţin pe cei extremi care se vor orienta către primul SideWinder sau către periferice high-end de la alţi producători renumiţi: Razer, Logitech, Saitek etc. Cei interesaţi însă de X5, să fie pe fază: luna aceasta va ajunge în magazinele din România. Preţul, vi-l reamintesc: 59,95 $ fără taxe.