(P) A trecut „boom”-ul mineritului de criptomonede? nVIDIA aşa crede

(P) A trecut „boom”-ul mineritului de criptomonede? nVIDIA aşa crede

După o lungă perioadă în care oferta de plăci video de pe piaţă a fost depăşită de cerere, lucru care a dus la preţuri mărite, din cauza folosirii acestora în minat monede virtuale, nVIDIA vine cu veşti bune pentru simplii utilizatori.

 

Criptomonedele au deja patru luni de volatilitate extremă, piaţa monedelor virtuale devenind tot mai puţin atractivă în ochii micilor investitori de ocazie, descurajaţi de scăderile succesive de preţ la tranzacţionare şi de incertitudinile privind evoluţia viitoare. În aceste condiţii, a scăzut şi cererea de plăci video performante, lucru care începe să ducă la o reglare a pieţei la nivelul de dinainte de acest boom.

 

În condiţiile unor volume de tranzacţionare situate la minimul ultimilor doi ani şi tendinţă de scădere accelerată, tot mai mulţi analişti pun sub semnul întrebării capacitatea monedei Bitcoin de a păstra cotaţiile actuale de tranzacţionare. Cât despre recuperarea pierderilor de peste 50% înregistrate din luna ianuarie şi până acum, momentan, nici nu poate fi vorba.

 

Funcţionând pe principiul cererii şi ofertei, piaţa de monede virtuale necesită un flux de cumpărători cât mai mare pentru a putea creşte, apariţia unor dezechilibre ducând în primă fază la volatilitate, iar apoi la pierderea încrederii şi vânzarea în masă, cauzând prăbuşirea preţurilor. Echilibrul poate fi restabilit doar atunci când preţurile monedelor virtuale au coborât suficient de mult pentru a atrage noi cumpărători, în număr suficient de mare pentru a asigura creştere susţinută, de natură să redea încrederea investitorilor.

 

Aceasta este şi părerea producătorilor de plăci video şi alte echipamente folisite de „minerii” virtuali. nVIDIA preconizează că piaţa monedelor virtuale va scădea pe toată durata anului 2018, ceea ce înseamnă că lucrurile vor reveni încet-încet la normal pe piaţa de componente PC: plăci video, procesoare, plăci de bază şi alte echipamente necesare celor care vor să-şi construiască propriile sisteme desktop PC. În ultimul timp, aceştia au fost descurajaţi de la achiziţia de plăci video tocmai din cauza faptului că cele mai performante modele de pe piaţă dispăreau foarte rapid, cumpărate de ”minerii” de Bitcoin şi alte monede virtuale, dar şi de preţurile în creştere, determinate de discrepanţa dintre cerere şi ofertă.

 

Totodată, conform site-ului Digitimes, nVIDIA a decis să controleze mai bine stocurile de plăci video şi procesoare tocmai pentru a nu mai trece prin situaţia de anul trecut, când „minatul” criptomonedelor a atins apogeul. nVIDIA a crescut producţia de procesoare şi plăci video, dorind să acopere diferenţa care ar putea apărea pe viitor, atunci când cererea ar putea depăşi iar oferta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult