Începe grădiniţa – cum refacem rutina zilnică de dimineaţă

01.11.2013
Începe grădiniţa - cum refacem rutina zilnică de dimineaţă

Mulţi dintre noi suntem familiari cu acest scenariu. După o noapte mai scurtă sau mai lungă, alarma este amuţită de câteva ori înainte să te ridici din pat. Începe marea vânzoleală de dimineaţă, cu perioade scurtate pentru toaletă, mâncat, îmbrăcat etc. Când eşti gata să pleci din casă ai senzaţia că ai uitat ceva, că ai sărit un pas important din pregătirea pentru plecat la serviciu/grădiniţă. După o vară lungă, reintrarea în rutina zilnică se poate dovedi dificilă.

Nu toţi funcţionăm la fel. Unii au nevoie de o cană mare de cafea pentru a urni rotiţele de la mansardă. Pentru alţii un pahar cu apă este suficient. Şi pentru că nu vrem să ne trezim la serviciu sau la grădiniţă cu lucruri lipsă, am apelat la un sistem de liste. Ele sunt amplasate în locurile din casă cele mai frecventate dimineaţa: frigiderul de la bucătărie, oglinda de la baie şi uşa de la intrare. Fiecare familie are obieceiuri diferite, iar eu nu voi intra în detalii aici. Pot spune însă că pe uşa frigiderului au fost amplasate mai multe idei pentru mic dejun, ordonate după timpul de preparare. Laptele cu cereale s-a numărat printre cele mai rapide opţiuni, iar omleta cu suncă la polul opus.

Lista din baie nu m-a preocupat. Timpul meu în faţa oglinzii este cantitate neglijabilă în economia dimineţii. Am ţinut să am ceva de zis în legătură cu lista de pe uşa de la intrare, cea pe care o verifici rapid înainte de-a fugi spre maşină sau metrou. Nu vrei să te trezeşti cu papucii în picioare la ieşirea din bloc, cu bluza de pijama pe sub geaca celui mic sau fără cărucior la grădiniţă. Toate acestea pot să sune a glumă, însă autorul vorbeşte din experienţă. Ele se întâmplă şi chiar dacă ulterior pot fi motiv distracţie, pe moment sunt motiv de panică.

Dacă schiţa listelor a fost uşor de realizat pe o coală A4, forma lor finală a fost mai greu de stabilit. Subsemnatul scrie repede şi corect, însă instrumentul meu preferat este tastatura. Sunt săptămâni în care nu folosesc pixul nici măcar 5 minute în total. Aşa se face să scrisul meu de mână nu este apreciat, iar soţia şi-a declinat competenţa. A rămas expertul IT al casei responsabil cu transformarea ciornei într-o serie de liste, cât mai lizibile pentru ochii adormiţi de dimineaţa.

Suntem foarte obişnuiţi să citim pe ecranul calculatorului, pe ecranul tabletei şi pe ecranul smartphone-ului. Nu este însă practic să amplasezi trei ecrane în trei locuri din casă, doar pentru un memento matinal. Soluţia cea mai simplă este imprimarea listelor pe o clasică foaie albă şi fixarea ei în locaţiile cheie cu magneţi sau benzi adezive. Transpunerea listelor în format electronic a fost uşoară, iar imprimarea unei coli A4 a durat extrem de puţin, chiar şi cu o imprimantă cu cerneală, folosind o calitate bună. Mi-am dat seama atunci că mi-ar fi luat mult mai mult timp să aduc listele în forma finală cu pixul sau creionul, decât mi-a luat să scriu pe PC şi să le imprim. Nu mai vorbesc de estetica produsului final. Am un scris citeţ, din punctul meu de vedere.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News