Temele pentru acasă – caiete de exerciţii sau fişe personalizate?

14.11.2013
Temele pentru acasă - caiete de exerciţii sau fişe personalizate?

Este destul de comun faptul că în scolile private, învăţarea poate fi făcută în puţin diferit decât în cadrul învăţământului de stat. Aşa se face că fetiţa mea în vârstă de opt ani nu primeşte o temă cu exerciţii încercuite într-un manual. O scoală modernă ştie să folosească o adresă de e-mail pentru părinţii ce doresc să se implice în activităţile de învăţare ale copiilor lor. Temele pentru acasă nu sunt multe, dar sunt optimizate de învăţător pentru lecţiile ce tocmai au fost predate.

Aici apare nevoia unei imprimante pentru acasă. Ţinând cont de volumul relativ mic de printare, prima tendinţă ar fi ca să te orientezi spre un model cât mai accesibil. Am putea să ţinem însă cont şi de alte aspecte. Dacă tot cumperi o imprimantă, ce va ocupa un spaţiu pe birou, de ce să nu iei un multifuncţional? Trecând peste necesităţile copilului, sunt sigur că ne-am confruntat cu nevoia de-a face o copie a cărţii de identitate, a talonului maşinii sau a unui certificat de naştere. Nu vrei să te duci să depui un dosar cu acte şi să cauţi disperat un xerox în jurul unei instituţii.

O altă dotare la care ai putea să te gândeşti este suportul WiFi. Dacă nu ai în casă niciun PC desktop, nu prea are sens să-ţi legi imprimanta de un singur laptop. Portabilul poate să fie folosit oriunde în casă, însă imprimanta va fi imobilizată pe un birou sau pe o masă. Ideal ar fi să poţi printa de oriunde, folosind omniprezenta conexiune WiFi. Mai mult, ai posibilitate să foloseşti chiar şi o tabletă pentru a imprima un document sau o imagine salvată.

Majoritatea imprimantelor accesibile sunt recomandate pentru un volum de aproximativ 500 coli pe lună. Dacă nu consumi un top de hârtie lunar, atunci nu ai de ce să te uiţi după o imprimantă cu laser sau una mai avansată. Cât despre pozele imprimate, aici lucrurile se complică. O imprimantă standard nu va putea oferi o calitate foto excelentă. Ea va fi suficientă pentru grafice, colaje sau momentele artistice ale celor mici.

Revenind la teme, ele sunt descărcate rapid de pe email în memoria laptopului sau tabletei şi sunt trimise pe calea undelor câtre imprimantă. La primele experienţe de acest gen, cea mică a fost chiar încântată de imprimanta care-i cunoaşte temele. Ca orice minune care ţine mai mult de trei zile, fetiţa a ajuns să se obişnuiască cu acest proces.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News