Compania Magic Leap promite de câţiva ani buni un sistem de realitate augmentată avansat, care ar trebui să ofere experienţe complet noi, imposibile pe alte dispozitive. După ani de aşteptare şi un singur produs comercial de la companie sub forma Magic Leap Motion, un senzor pentru captarea mişcărilor mâinilor, compania a dezvăluit primul său sistem „mixed reality”: Magic Leap One, în varianta „Creator Edition”, care va ajunge pe piaţă anul viitor.
Magic Leap One nu este doar o pereche de ochelari caraghioşi care proiectează obiecte tridimensionale peste realitate, ci este un întreg sistem avansat. Acesta include ochelarii Lightwear cu display-uri transparente, senzori şi camere video, o staţie de procesare numită Lightpack şi un controller, fiecare element fiind dependent de celelalte. Ochelarii sunt conectaţi la staţia de procesare prin două cabluri, în timp ce controller-ul este wireless şi include senzori de mişcare şi tactili.
Conform Glixel, Magic Leap One va include senzori care pot detecta în timp real obiectele din jurul utilizatorului, în timp ce software-ul va folosi aceste informaţii pentru a interacţiona cu mediul înconjurător. De asemenea, pentru a simula mai bine realismul, sistemul Magic Leap va analiza iluminarea din mediul de joc şi va aplica aceleaşi surse de lumină şi peste obiectele 3D virtuale.
Spre diferenţă de HoloLens de la Microsoft, Magic Leap One pare să ofere un câmp vizual extins, ochelari mai mici şi mai confortabili (compania va lansa ochelarii în două dimensiuni şi iau în calcul opţiuni pentru a putea adăuga lentile cu dioptrii) şi mută toată staţia de procesare într-un dispozitiv separat, lucru care asigură un confort mai bun, întrucât dispozitivul de pe cap este mai uşor.
Anul viitor, modelul „Creators Edition” va ajunge în mâinile companiilor interesate să realizeze software pentru această tehnologie, însă nu au fost anunţate data sau un preţul. Probabil că va mai dura cel puţin până în 2019 înainte ca Magic Leap One să ajungă în mânile consumatorilor.