După lansarea Apple Pay, fiecare producător de smartphone-uri important a început să dezvolte propriul sistem de plăţi pentru mobile, în timp ce Google a lansat Android Pay. Samsung Pay a devenit în anumite ţări o metodă foarte convenabilă pentru plată, în special datorită compatibilităţii cu unităţi POS clasice, fără capabilitaţi de conectare NFC. Chiar dacă este foarte convenabil, sistemul de plăţi de la Samsung este exclusiv smartphone-urilor sale, însă odată cu lansarea ceasului Gear S3, acesta poate fi folosit alături de orice alt dispozitiv cu Android.
Samsung Gear S3 poate facilita plăţi prin Samsung Pay chiar şi atunci când nu este legat de un smartphone Samsung. Gestionarea contului de plăţi se face direct din aplicaţia Samsung Gear, unde pot fi adăugate card-uri de credit sau de debit pentru a fi folosite pentru plată. Odată ce acestea au fost ataşate de cont, ceasul poate fi folosit alături de orice sistem de plăţi wireless sau clasice, plata fiind realizată în doar câteva secunde, fără a fi necesar un cod PIN.
Cerinţele pentru ataşarea unui ceas Gear S3 de un smartphone produs de altă companie sunt destul de scăzute. Este nevoie doar de un dispozitiv echipat cu Android 4.4 KitKat care să poată rula aplicaţia Samsung Gear. Tranzacţia este realizată prin intermediul ceasului, aplicaţia de pe mobil fiind necesară doar pentru configurarea acestuia, detaliile de pe card fiind astfel securizate. Desigur, această operaţiune nu asigură compatibilitate cu Samsung Pay pentru smartphone-uri non-Samsung.