Imediat după ce Facebook a cumpărat WhatsApp, compania a eliminat taxa de un dolar pe an pentru acces la aplicaţie. Astfel, de atunci şi până în prezent, Facebook nu a reuşit să construiască un sistem de monetizare nou pentru populara aplicaţie de chat, în ciuda unor planuri anunţate în trecut pentru integrarea de reclame în cadrul aplicaţiei pentru mobil. Se pare însă că aceste planuri vor întârzia şi mai mult, spre fericirea utilizatorilor.
În urmă cu doi ani, Facebook a început să vorbească în public despre oportunităţi de monetizare pentru WhatsApp. Aceste planuri implicau iniţial integrarea de reclame în funcţionalitatea „Status”, alternativa la Stories prezentă pe WhatsApp. Facebook a strâns o echipă care să dezvolte soluţia de reclame pentru Status, însă acum, conform Wall Street Journal, aceste planuri au fost oprite, cel puţin pentru moment.
Se pare că Facebook a decis să dezbine echipa care lucra la implementarea reclamelor pe WhatsApp şi a eliminat codul pe care aceasta l-a scris pentru a integra reclamele din aplicaţie. Aparent, nu este momentul potrivit pentru o astfel de mişcare, însă planurile pentru a oferi reclame prin intermediul Status vor continua în viitor.
Este curios însă faptul că din cauza deciziilor de a implementa reclame în WhatsApp, Facebook a reuşit să îi îndepărteze pe fondatorii aplicaţiei, Jan Koum şi Brian Acton, care au părăsit pe rând compania în ultimii doi ani. De altfel, aceştia şi-au exprimat încă de dinaintea achiziţiei din partea Facebook repulsia faţă de ideea reclamelor din aplicaţii. Desigur, şi alte probleme din cadrul Facebook au dus la îndepărtarea fondatorilor WhatsApp, scandalul Cambridge Analytica, referitor la securitatea datelor personale ale utilizatorilor fiind de asemenea un subiect important pentru cei doi. Aplicaţia WhatsApp a fost gândită special pentru securitate ridicată, conversaţiile fiind criptate la fiecare capăt.