Google a confirmat deja închiderea reţelei de socializare Google+ în luna octombrie, însă în urma descoperirii unei noi vulnerabilităţi care pune în pericol datele utilizatorilor, compania a decis să închidă serviciile acesteia cu patru luni mai devreme. Programată iniţial să fie închisă în august 2019, experimentul în social media de la Google va lua sfârşit în luna aprilie, iar anumite componente ale sale vor fi închise în următoarele 90 de zile.
Conform unui articol publicat pe blog-ul oficial Google, o nouă vulnerabilitate în reţeaua Google+, cauzată de o actualizare din luna noiembrie, a expus datele a 52,5 de milioane de utilizatori care foloseau servicii legate la API-urile Google+. Acesta oferea permisiunea aplicaţiilor externe de a accesa informaţiile personale ale utilizatorilor, indiferent dacă profilele lor erau sau nu setate pe modul „privat”. Vulnerabilitatea a fost online doar între 7 noiembrie şi 13 noiembrie, însă Google consideră că reţeaua Google+ este o bătaie de cap prea mare pentru a fi păstrată online încă aproape un an.
Astfel, în ciuda faptului că mulţi dezvoltatori software vor avea probleme după închiderea Google+, fiind nevoie de mai mult timp pentru a modifica diverse aspecte ale aplicaţiilor şi serviciilor care depindeau de această reţea, Google a decis să renunţe mult mai repede la aceste servicii. API-urile vor fi închise în următoarele trei luni, deci cel mai târziu în luna februarie, în timp ce întreaga reţea va dispărea în aprilie.
Google spune că dezvoltatorii software nu au ştiut de această posibilitate şi investigaţiile sale au dezvăluit că datele utilizatorilor nu au fost accesate sau descărcate de către cei care foloseau Google+ API. De asemenea, informaţiile vulnerabile erau doar cele generale, precum numele, adresa de e-mail şi informaţii despre vârstă şi ocupaţie, însă parolele, sau datele de pe card nu au fost accesibile. Cei afectaţi vor fi anunţaţi printr-un mesaj.
Google va oferi în continuare utilizatorilor posibilitatea de a-şi descărca datele de pe Google+ înainte ca reţeaua să fie închisă, aşa cum a promis în luna octombrie, când a anunţat iniţial închiderea reţelei de socializare.