Android în aprilie 2017: dispozitivele cu Nougat aproape că s-au dublat

07.04.2017
Android în aprilie 2017: dispozitivele cu Nougat aproape că s-au dublat

Android 7.0 Nougat este pe piaţă de mai multe luni, însă abia la începutul acestui an a început să apară pe dispozitive care nu fac parte din familiile Nexus şi Pixel. În timp ce primele trei luni din 2017 au reprezentat paşi mărunţi pentru ascensiunea noului Android, în luna aprilie numărul de dispozitive care rulează această versiune aproape că s-a dublat. Din fericire, restul de variante sunt în scădere, deci este posibil ca până în toamnă să vedem un clasament foarte diferit faţă de cel de până acum.,

Pe primul loc rămâne Android Lollipop, care se regăseşte pe 32% dintre dispozitivele cu Android conectate la Google Play Services în perioada 1-7 aprilie. La distanţă mică în spatele său se află Android 6.0 Marshmallow, cu 31,2%, după care avem nelipsitul Android 4.4 KitKat cu 20%. Fiecare dintre aceste variante a scăzut faţă de luna trecută, însă diferenţele sunt de sub 1% pentru fiecare în parte.

Android Jelly Bean rămâne destul de puternic pe poziţii, cu 10,1% din totalul dispozitivelor, fiind urmat spre finalul clasamentului de noul Android 7.x Nougat cu 4,9%. Ultimele două locuri sunt ocupate de Gingerbread şi Ice Cream Sandwich cu 0,9% pentru fiecare.

Se pare că lansările de noi dispozitive mobile de la începutul lunii trecute de la Mobile World Congress, echipate din fabrică cu Android Nougat, au avut efecte pozitive pentru popularizarea acestei versiuni a sistemului de operare, în timp ce actualizările pentru modele mai vechi de la companii precum ASUS şi Samsung au ajutat de asemenea. Anul acesta probabil că majoritatea smartphone-urilor noi vor fi lansate direct cu Android Nougat din fabrică, iar alte modele mai vechi vor primi cu siguranţă update-uri. Cert este că următoarele versiuni care vor dispăread in acest clasament sunt Gingerbread şi Ice Cream Sandwich. Ultima versiune care a părăsit clasamentul a fost Froyo, care a fost eliminată în urmă cu doar câteva luni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult