Internet of Things nu înseamnă numai hardware, conform Canonical. Deşi până în prezent mai toate companiile se luptau pentru un start în materie de dispozitive, producătorul celebrei distribuţii Ubuntu de Linux a anunţat lansarea variantei beta a Snappy Ubuntu Core, sistemul de operare pe care doreşte să îl integreze în dispozitivele inteligente din viitor. Odată cu anunţul Snappy Core pentru Internet of Things, compania a dezvăluit şi câteva particularităţi ale acestuia, care ar fi apreciate şi în varianta obişnuită de Ubuntu.
Ubuntu Core este o variantă mai „uşoară” de Ubuntu Linux, destinată unui hardware modest, fără prea multe resurse la dispoziţie. Astfel, acest sistem de operare va fi perfect pentru dispozitive mici conectate la internet precum roboţi, drone sau alte astfel de obiecte inteligente. Momentan, software-ul este dedicat dezvoltatorilor de dispozitive, care doresc să testeze integrarea sistemului de operare Canonical cu acestea. De altfel, compania a declarat că doreşte ca acest build să ajungă în mâna dezvoltatorilor mici şi nu obligatoriu la companii mari.
O altă metodă foarte interesantă prin care Ubuntu Core iese în evidenţă faţă de Ubuntu pentru PC-uri este metoda de gestionare a actualizărilor. Întrucât dispozitivele care vor funcţiona pe Snappy vor depinde de reţele wireless, este posibil ca acestea să nu poată rămâne conectate la internet permanent. Pentru a limita eventualele probleme software care ar putea interveni în timpul unei actualizări software, sistemul de distribuţie al pachetelor a fost regândit şi poartă un nou nume: Snappy.
Canonical poate astfel să asigure actualizări complete prin intermediul noului sistem şi zero posibilitate de bricking, atunci când acesta nu se desfăşoară în parametri normali. Snappy poate detecta dacă actualizarea a fost completată cu succes sau nu. În cazul în care totul a decurs conform planului, dispozitivul va primi ultima versiune de software. În caz contrar, nimic nu se va schimba la nivel software.
Momentan Ubuntu Core este integrat în dispozitive de către organizaţii precum Open Source robotics Foundation şi Erle Robotics, însă oricine dezvoltă hardware care necesită conectivitate poate apela la soluţia software de la Canonical. Există deja o dronă care rulează pe Ubuntu Core numită Erle-Copter, iar multe altele urmează să fie dezvoltate în viitorul apropiat. Ninja Blocks dezvoltă deja dispozitive prin care să controleze sisteme de automatizare în casele inteligente, cât şi aplicaţii pentru acestea. Aplicaţiile pot fi distribuite prin sistemul proprietar Canonical, şi publicate în magazinului de aplicaţii Ubuntu.
Ubuntu Core în variantă finală se va lansa foarte curând şi pentru publicul larg, însă nu există o dată de lansare oficială. Ce avem la dispoziţie în acest moment sunt o variantă beta şi cerinţele de sistem pentru dispozitivele pe care va fi instalat noul sistem de operare. Este vorba despre un procesor la 600 MHz, 128 MB RAM (dintre care 40 sunt dedicate sistemului, iar restul pentru aplicaţii), cât şi 4 GB spaţiu de stocare. În cazul sistemelor PC, orice computer sau laptop este de ajuns.