Cum arată următoarea versiune Google Calendar pentru dispozitive cu Android

10.04.2014
Cum arată următoarea versiune Google Calendar pentru dispozitive cu Android

Google pregăteşte o versiune îmbunătăţită a aplicaţiei Calendar pentru Android, beneficiind de o interfaţă modificată şi mai multe funcţii noi.

Încă neanunţată oficial, noua versiune Google Calendar introduce o funcţie numită daily agenda, prin care utilizatorii primesc prin email rezumatul activităţilor planificate pentru ziua în curs. O altă noutate este integrarea Google+, folosită în aplicaţie pentru extragerea de informaţii suplimentare, spre exemplu datele de naştere ale prietenilor din cadrul reţelei de socializare.

Cum arată următoarea versiune Google Calendar pentru dispozitive cu Android

La nivelul interfeţei se face remarcat un nou efect de tranziţie ce apare atunci când derulăm lunile în calendar. În plus, sistemul de linii folosit pentru evidenţierea selecţiilor din agendă a fost înlocuit cu blocuri în culori alternante, ceva mai plăcute din punct de vedere estetic.

Aplicaţia Calendar primeşte integrare Google+

Probabil, versiunea Google Calendar scoasă la lumină de portalul Geek.com nu este încă la stadiul final, cea oficială urmând să fie prezentată cu ocazia conferinţei Google I/O din luna iunie, conţinând şi mai multe îmbunătăţiri decât pot fi observate aici.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult