Microsoft a prezentat acum patru zile viitorul sistem de operare Windows 10 şi a lansat imediat şi o versiune de test Technical Preview, însă oficialii companiei s-au concentrat doar pe platforma x86 şi nu au zis nimic despre versiunea ARM. Conform unei declaraţii făcută de Joe Belfiore, Windows 10 pentru tablete şi telefoane va fi şi el oferit dezvoltatorilor şi integratorilor interesaţi, însă aceştia vor trebui să mai aştepte ceva vreme pentru a vedea despre ce este vorba.
Unificarea platformelor Windows, Windows RT şi Windows Phone într-un singur produs a fost un zvon care a circulat de mai bine de un an, Microsoft confirmând într-un final că va face acest pas odată cu lansarea viitorului Windows 10. În timp ce utilizatorii de PC-uri curioşi pot testa deja câteva dintre noutăţile pe care le va aduce Windows 10, cei interesaţi de modul de lucru al acestuia pe telefoanele şi tabletele ARM vor trebui să mai aştepte.
Conform unei declaraţii făcute Joe Belfiore, vicepreşedinte în cadrul Microsoft şi managerul diviziei Windows Phone, versiunea ARM pentru tablete şi telefoane a viitorului Windows 10 va fi disponibilă pentru testare, însă acest lucru se va întâmplă abia undeva în cursul anului viitor. Joe Belfiore nu a oferit nici un indiciu despre perioada aproximativă a anului în care ar trebui să ne aşteptăm să vedem noutăţile, însă exprimarea „well into 2015” lasă să se înţeleagă că cel puţin prima parte a anului viitor este exclusă.
Zvonurile anterioare au afirmat că actuala versiune Technical Preview va fi urmată de o versiune Consumer Preview ceva mai bine finisată undeva în luna februarie a anului viitor, cu această ocazie urmând probabil sa aflăm şi noutăţi despre versiunea ARM şi modul în care aceasta va fi scalată pentru a se adapta la puterea mai mică de calcul a sistemelor mobile. În acest moment, oficialii Microsoft au declarat că sunt interesaţi de mediul enterprise, celui căruia i se adresează de altfel şi versiunea actuală de test Technical Preview, utilizatorii obişnuiţi urmând să primească atenţia cuvenită abia odată cu versiunea Consumer Preview în prima parte a anului viitor.