De regulă, instalarea unui sistem de operare se face de pe disc optic, fie el CD, ori DVD. Sunt însă situaţii în care nu poţi sau nu vrei să apelezi la discuri. De exemplu, dacă ai un laptop sau un netbook, mai nou, fără unitate optică. Sau pur şi simplu, nu mai vrei să te complici cu un disc şi ţi se pare mai comodă instalarea de pe un stick USB, care este şi mai uşor de transportat.
Din aceste considerente, mulţi utilizatori ar putea prefera instalarea sistemelor de operare Windows Vista ori Windows 7 direct de pe un stick USB. Metoda pe care o voi prezenta în cele ce urmează nu-mi aparţine şi nu-mi asum drepturile de autor pentru ea. Este una din modalităţile de instalare pe care le poţi găsi căutând pe Internet. Garanţia funcţionării acestei metode vine din faptul că am testat-o cu succes şi am reuşit să instalez pe această cale Windows 7 pe un netbook MSI Wind lipsit de unitate optică.
Necesare
Înainte de a porni la drum, asigură-te că ai un stick USB de cel puţin 4 GB (chiar dacă fişierele necesare instalării nu depăşesc 3 GB). În afară de asta ai nevoie de un calculator care rulează deja Vista sau Windows 7, pe care vei realiza paşi ce vor fi descrişi în cele ce urmează. În fine, ultimul ingredient necesar este kit-ul de instalare de Vista / Windows 7, care voi presupune că este pe un DVD (ori unitate optică virtuală).
Deşi nu este extrem de uşoară, metoda pe care o voi explica este totuşi mai simplă decât altele. Asta pentru că nu este necesară instalarea unor utilitare speciale. Este foarte important să fii atent şi să dai comenzile corecte urmând paşii indicaţi. Etapele complicate se vor realiza din Command Prompt.
Vor fi trei etape principale, unele dintre acestea cu mai multe sub puncte. Etapele vor fi: formatarea stick-ului (cea mai complicată etapă, necesită multă atenţie), transformarea acestuia într-un stick bootabil şi copierea kit-ului de instalare pe stick.
Prima etapă: Formatarea stick-ului
1. Introdu stick-ul într-un port USB
2. Deschide o fereastră de Command Prompt cu drepturi de administrator – Start > All Programs > Accessories > click dreapta pe Command Prompt > “Run as administrator”
3. Acum trebuie aflat numărul drive-ului alocat stick-ului (a nu se confunda cu litera). Pentru asta vei da următoarele comenzi (urmate de câte un Enter):
diskpart
list disk
Vor fi listate toate unităţile de stocare disponibile. Dacă ai un singur harddisk şi un singur stick USB conectat, fereastra ta de Command Prompt va arăta precum cea din imaginea de mai jos: DISK 0 este harddisk-ul, iar DISK 1 este stick-ul USB. Aşadar, de reţinut DISK 1.
4. Formatarea propriu-zisă a stick-ului se face dând următoarele comenzi în aceeaşi fereastră de Command Prompt (urmate fiecare de câte un Enter, evident):
select disk 1
clean
create partition primary
select partition 1
active
format fs=NTFS
assign
exit
Aceste comenzi sunt pentru cazul în care stick-ul USB este DISK 1. Dacă în cazul tău stick-ul are alt număr, trebuie să înlocuieşti 1 cu numărul corespunzător. Atenţie mare la acest pas! Dacă în loc de numărul stick-ului vei trece numărul harddisk-ului, te vei alege cu un harddisk (sau o partiţie de sistem) formatat/ă.
Formatarea va dura câteva minute. După terminarea operaţiunii poţi închide fereastra de Command Prompt.
A doua etapă: Crearea stick-ului bootabil
Stick-ul USB trebuie să fie bootabil, pentru a iniţia procesul de instalare la pornirea calculatorului. Şi această etapă se realizează în Command Prompt, urmând paşii:
1. Introduci DVD-ul în unitatea optică. Voi presupune că litera unităţii optice este D:. Dacă ai altă literă, vei modifica comenzile următoare corespunzător.
2. Într-o fereastră nouă de Command Prompt, va trebui să ajungi în folder-ul boot de pe DVD-ul pe care ai kit-ul de instalare. Trebuie să scrii:
d:
cd d:\boot
3. Stick-ul USB va fi făcut bootabil folosind informaţiile din directorul boot, de pe DVD. Presupunând că stick-ul USB are alocată litera G:, comanda pe care trebuie să o dai, în aceeaşi fereastră Command Prompt, este:
bootsect /nt60 g:
Dacă stick-ul tău are o altă literă alocată, trebuie să schimbi comanda şi să treci litera corectă. După acest pas vei fi fericitul posesor al unui stick USB bootabil.
A treia etapă: copierea kit-ului de instalare pe stick
Nu am nicio explicaţie specială de făcut aici. Foloseşti Windows Explorer sau orice manager de fişiere preferi pentru a copia toate fişierele şi folderele de pe DVD-ul cu kit-ul de instalare al sistemului de operare pe stick-ul USB.
Acesta este tot procesul de creare al unui stick USB de pe care se poate instala Windows 7 sau Vista. Tot ce-ţi mai rămâne de făcut este să setezi din BIOS calculatorul pe care vei face instalarea, astfel încât să booteze de pe stick. Sau, poţi să deschizi meniul de boot când îţi va fi prezentată această opţiune. Funcţia care deschide meniul de boot depinde de la calculator la calculator. Pe MSI Wind-ul pe care am realizat eu această operaţiune, meniul de Boot poate fi accesat cu F11.
Succes!