Un avantaj al lui Windows 8 – protecţie bună împotriva programelor malware

12.11.2012
Un avantaj al lui Windows 8 - protecţie bună împotriva programelor malware

Un test realizat de BitDefender pe noul sistem de operare Windows 8 a demonstrat faptul că rezistă foarte bine la infecţiile cu programe de tip malware. Dintr-o listă cu 385 astfel de aplicaţii, succesorul lui Windows 7 a fost infectat cu 15% dintre ele. Testul a fost realizat cu serviciul Windows Defender activat, aşa cum este instalat Windows 8 în mod implicit. Rezultatele sunt pozitive, însă nu neapărat bune. O bună parte din aplicaţii trec de Windows Defender.

Windows Defender în Windows 8

Producătorul aplicaţiei BitDefender subliniază faptul că numai o soluţie dedicată de securitate poate oferi o protecţie foarte bună. Nu putem să-i învinuim pentru asta, în condiţiile în care ei lucrează în domeniu şi au tot interesul ca să vândă astfel de soluţii. Putem concluziona însă că Windows 8 vine cu un serviciu Windows Defender destul de util şi ne aşteptăm ca viitoarele update-uri să îmbunătăţească performanţele sale. Pe de altă parte, un antivirus dedicat este întotdeauna recomandat, chiar şi pentru noul sistem de operare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News