Windows 7, spre deosebire de Vista, a fost un succes. Atât ca
imagine, cât ca şi comportament în practică, cea
mai recentă versiune de Windows a fost văzută ca un salvator.
Acum a venit timpul pentru
următoarea versiune, Windows 8, cea despre care am aflat în
sfârşit primele informaţii concrete.
Conform unui document intern care şi-a pierdut caracterul
secret, Microsoft are de gând să dezvolte trei versiuni diferite de
Windows 8, pentru trei tipuri diferite de dispozitive. Acestea ar
fi: desktop, laptop şi tabletă.
Senzor de proximitate şi recunoaştere
facială
O combinaţie interesantă de facilităţi se va dovedi cea dintre
senzorul de proximitate şi recunoaşterea facială, două funcţii care
se vor regăsi în Windows 8. În practică, scenariul ar fi aşa: când
te apropii de calculator, acesta porneşte automat, simţindu-ţi
prezenta cu ajutorul senzorilor. Apoi, în locul tastării parolei,
logarea se face prin intermediul recunoaşterii
faciale.
Destul de inteligent, nu? Acum, glumind, sperăm să nu apară
ecranul albastru chiar în timpul recunoaşterii faciale. Oricum, mai
mult ca sigur că logarea prin tastarea parolei va rămâne ca
alternativă la noul sistem, pentru orice eventualitate.
Sincronizarea datelor online
O altă facilitate importantă în Windows 8 va fi sincronizarea
online a datelor. Diverse setări şi opţiuni, poate chiar şi foldere
întregi vor fi sincronizate în acest fel. Sincronizarea se va
dovedi utilă într-o serie întreagă de situaţii. De exemplu, vei
putea avea aceleaşi setări pe mai multe calculatoare (la birou,
acasă, pe laptop etc.). Sau, vei putea restaura
configurarea dorită după o reinstalare de Windows.
Era şi timpul ca Microsoft să-şi îndrepte atenţia către „nor”,
aşa cum este numit metaforic mediul online de către producătorii de
software. Sincronizarea este primul pas, iar până la un sistem de
operare compus din aplicaţii online mai este cale lungă. Microsoft
nu are cum să întreacă Google la acest capitol. Google, care spre
sfârşitul anului va lansa propriul sistem de operare bazat pe
aplicaţii online,
Google Chrome OS.
Este interesant, deşi sunt convins că nu este ceva nou, faptul
că documentul intern avea o secţiune care se referă la modul în
care „face lucrurile” Apple. Astă dă apă la moară celor care acuză
Microsoft că se inspiră de la Mac OS X. Pentru a duce şi mai
departe ideea, Windows 8 va avea un aşa-zis magazin de
programe, aşa cum Apple a avut prima oară pentru
aplicaţiile de iPhone.
Toate aceste facilităţi sunt interesante şi probabil vor mai fi
şi altele despre care încă nu se ştie. Deocamdată, Windows 8 este
în lucru. Nu ştim când va fi lansat, se vehiculează 2011 sau 2012
în acest sens, nu ştim nici măcar dacă se va numi Windows 8 va
purta vreun nume metaforic.
Un lucru este cert. Windows 8 va fi un sistem de operare care
trebuie şi va aduce un avans tehnologic. Nu poartă povara unui eşec
care trebuie reparat, cum a fost cazul lui Windows 7.
Windows 8 trebuie să inoveze, nu de dragul
inovaţiei cum ne-ar plăcea să credem, ci pentru a ţine pasul cu
vremurile şi concurenţa.