CyanogenMod este un nume bine-cunoscut utilizatorilor de terminale mobile, faimoasa distribuţie Android oferindu-le celor nemulţumiţi de performanţele software sau celor abandonaţi de producători o alternativă viabilă. După ce s-a transformat într-o companie comercială, echipa Cyanogen Inc se pare că a atras atenţia Google, însă aceştia au refuzat propunerea achiziţiei.
Apărut în vara lui 2009, CyanogenMod este o distribuţie Android alternativă care se bazează pe codul-sursă publicat de către Google în AOSP, îl completează cu opţiuni particularizate şi îl oferă sub forma unor pachete preparate pentru un număr din ce în ce mai mare de telefoane şi tablete. Produsul CyanogenMod a devenit din ce în ce mai popular în cei cinci ani care au trecut de la lansarea sa, fiind probabil cel mai cunoscut colac de salvare în cazul în care software-ul producătorilor de telefoane nu are performanţe bune sau a fost pur şi simplu abandonat.
În toamna anului trecut, echipa Cyanogen s-a transformat în compania comercială Cyanogen Inc, aceasta propunându-şi să îmbunătăţească produsul cu opţiuni noi pe care Google le ignoră, să găsească parteneri hardware (cum ar fi de pildă OnePlus) şi să încerce să devină furnizorii unui ecosistem complet suficient de relevant. Se pare că planurile proaspetei companii au atras atenţia Google şi, conform unui zvon lansat de către The Information, se pare că ar fi existat o propunere de achiziţie.
Nu este prea clar motivul pentru care Google ar fi dorit să achiziţioneze un dezvoltator software care oricum foloseşte propriul software, cea mai plauzibilă explicaţie fiind aceea că s-ar fi încercat de fapt lichidarea a întregului proiect. În ultimul an au ieşit la iveală câteva zvonuri care au afirmat că relaţiile dintre Google şi producătorii de telefoane care folosesc platforma Android nu au decurs întotdeauna lin, americanii obiectând ori de câte ori aceştia au experimentat fie cu platforme software alternative, fie cu ecosisteme proprii, fie cu ambele.
Zvonurile nu au fost niciodată confirmate oficial, însă informaţiile despre clauzele secrete şi drastice ale licenţierii Google Mobile Services ne fac să credem că părintele Android doreşte să menţină un control drastic asupra platformei. De altfel, şi autorităţile Uniunii Europene suspectează că Google ar fi forţat mâna anumitor producători, iar achiziţia Cyanogen Inc ar fi permis eliminarea unui dezvoltator software popular fără prea multe cheltuieli.
În acest moment, Cyanogen Inc nu generează prea multe profituri, compania încercând să atragă noi parteneriate cu producătorii de hardware şi noi surse de venituri.