Instagram primeşte noi filtre şi hashtag-uri emoji

29.04.2015
Instagram primeşte noi filtre şi hashtag-uri emoji

Filtrele reprezintă o mare parte din motivul succesului pe care serviciul Instagram îl are în acest moment, lansarea unor astfel de noi metode de editare a fotografiilor fiind un moment important pentru utilizatori. Cel mai nou update al aplicaţiei pentru mobile aduce trei noi filtre, alături de o funcţie pe care probabil nu a cerut-o nimeni: hashtag-uri realizate din imagini de tip emoji.

Cele trei noi filtre se numesc Lark, Reyes şi Juno, iar fiecare dintre acestea are un scop bine definit. Lark scade nuanţele de roşu şi le accentuează pe cele albastre şi verzi pentru a scoate în evidenţă mediul înconjurător, fiind recomandat pentru peisaje, în timp ce Reyes desaturează întreaga imagine pentru a realiza imagini care par să fie realizate în vremuri vechi. Juno în schimb este dedicat portretelor, întrucât accentuează tonurile calde de culoare, adăugând de asemenea o tentă verzuie peste culorile mai reci.

Acestea vin la doar câteva luni după ce Instagram a primit alte cinci filtre noi, în luna decembrie, ceva nu tocmai obişnuit pentru serviciul de partajare foto de la Facebook. În acelaşi update au fost incluse şi noile hashtag-uri emoji. Utilizatorii pot acum să includă după simbolul „#” orice iconiţă emoji pentru a marca un anumit tip de poză. Cei care accesează respectivele hashtag-uri, vor primi conţinut marcat cu acel simbol de la toţi prietenii din listă, cât şi de la necunoscuţi care au fotografiile publice, accesibile de către toată lumea.

Update-ul este deja lansat pe AppStore şi Google Play Store. Acesta se face automat pentru cei care au această opţiune activată sau poate fi făcut manual. Versiunea aplicaţiei pentru iOS este 6.11.1, în timp ce versiunea pentru Android este 6.20.0. În cazul în care aceste versiuni nu apar în listă, nu va mai dura mult până când vor fi listate. Având în vedere că există sute de milioane de utilizatori Instagram, actualizările sunt uneori lansate în valuri pentru a nu aglomera serverele Google şi Apple.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult