Între timp, apar informaţii că Microsoft ar putea renunţa cu totul la denumirea „Spring Update”, lansarea amânată deja de mai multe ori fiind pe cale să depăşească până şi anotimpul menţionat în numele oficial.
Retrasă în ultima clipă după descoperirea unui aşa numit „blocking bug”, a cărui natură nu a fost nici până acum explicată în detaliu, Windows 10 Spring Update a revenit la stadiul de versiune Preview, Microsoft distribuind nu mai puţin de două build-uri pentru testare, ambele cu probleme.
Candidat pentru versiunea finală, nici actualul build Windows 10 Preview 17134 nu pare să fie mai norocos, utilizatorii înrolaţi în programul de testare Windows Insiders descoperind o problemă care duce la blocarea aplicaţiei Settings, atunci când se încearcă editarea manuală a aplicaţiilor asociate cu diverse tipuri de fişiere. Verificări ulterioare au arătat că acest bug se manifestă pe un număr mare de configuraţii, fapt ce impune măsuri urgente pentru remediere înainte de lansarea oficială.
Potrivit calendarului iniţial, Microsoft trebuia să lanseze Windows 10 Spring Update în data de 10 aprilie. Încă aşteptată pentru această lună, noua versiune Windows 10 ar putea primi numele April 2018 Update.