Noul Adobe Photoshop CS6, descarcă gratuit versiunea Beta

Noul Adobe Photoshop CS6, descarcă gratuit versiunea Beta

Adobe se pregăteşte de lansarea unui nou Photoshop. Este vorba despre versiunea CS6 , aflată actualmente în stadiul Beta. Pentru a ne familiariza din timp cu viitorul Photoshop, binecunoscutul software de editare foto poate fi descărcat gratuit de pe site-ul oficial şi va fi disponibil până când va ieşi pe piaţă versiunea finală, comercială – Adobe Photoshop CS6.

Adobe Photoshop CS6 necesită resurse de sistem relativ mici. Într-o perioadă dominată de procesoare quad core, aplicaţia cere doar o unitate dual-core care să ruleze la o frecvenţă de 2 GHz. Memoria RAM minimă este de 1 GB, dar după cum bine ştim, pentru a folosi Photoshop în condiţii decente avem nevoie de 4 GB RAM.

Noutăţile pe care le aduce Photoshop CS6 sunt vizibile încă din start, prima schimbare majoră fiind interfaţa. Lucrul cu Layere a fost şi el îmbunătăţit, la fel şi funcţiile automate de editare şi cele de bază. Spre exemplu funcţia Content Aware, care înlătură automat watermark-ul dintr-o imagine.

Adobe Photoshop CS6 Beta

Photoshop CS6 vă pune la dispoziţie şi unelte de editare video, ce-i drept la nivel de bază şi nu comparabile cu aplicaţii dedicate profesionale precum Final Cut.

Vă reamintim că Adobe Photoshop CS6 este momentan în stadiul Beta, versiunea finală urmează să iasă pe piaţă curând, cel târziu până la finele lunii iunie.

Adobe Photoshop CS6

Urmărește Go4IT.ro pe Google News