Putin a promulgat legea care interzice folosirea serviciilor VPN în Rusia

31.07.2017
Putin a promulgat legea care interzice folosirea serviciilor VPN în Rusia

Vladimir Putin a semnat legea care interzice, începând cu 1 noiembrie 2017, folosirea serviciilor VPN şi a serverelor proxy pe teritoriul Rusiei. Acestea erau utilizate şi de către cei care doreau să acceseze site-uri interzise în ţară, dar şi de către dizidenţi sau membri ai opoziţiei care doreau să comunice în secret.

 

Potrivit lui Leonid Levin, preşedintele comitetului tehnologic din camera inferioară a parlamentului rus, legea are rolul de a bloca accesul la conţinutul ilegal de pe internet, precum discursul extremist.

 

Recent, Putin a promulgat o altă lege, care obligă aplicaţiile de chat să îi identifice pe utilizatori prin intermediul numerelor de telefon. Aceasta intră în vigoare la 1 ianuarie 2018. Toate aceste măsuri au fost luate în contextul în care anul viitor, în martie, au loc alegeri prezidenţiale în Rusia. Astfel, regimul Putin va putea controla mai uşor ce se publică pe internet despre liderul rus. 

 

Decizia autorităţilor ruse vine la scurt timp după ce China a forţat compania Apple să scoată toate aplicaţiile VPN din versiunea chineză a App Store.

VPN (Virtual Private Network/ reţea virtuală privată) reprezintă un set de soluţii şi tehnologii conceput pentru a realiza conexiuni securizate, criptate punct-la-punct sau la distanţă peste reţeaua publică de date, adică peste internet. Aceste soluţii le permit oamenilor şi organizaţiilor să rămână anonimi online şi să acceseze conţinut blocat în ţara din care provin.  

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult