Windows 9, Blue şi posibilele schimbări de strategie Microsoft

Autor: Liviu - Andrei Mihai 14.08.2012
Windows 9, Blue şi posibilele schimbări de strategie Microsoft

Încă de la prima versiune a sistemului de operare Windows, Microsoft a urmat un program de dezvoltare de la care s-a abătut arareori. Acesta cuprindea lansări majore de produs la intervale de 2,5 – 3 ani iar actualizările oferite între timp nu introduceau facilităţi noi ci doar le reparau sau îmbunătăţeau pe cele existente. Au existat şi abateri de la reguli, cum ar fi distanţa temporală mare dintre Windows XP şi Windows Vista sau introducerea unor facilităţi noi în Windows XP Service Pack 2, însă acestea au fost doar excepţii.

Dacă zvonurile pe care Mary Jo Foley (ZDNet) sau Paul Turrott (WinSuperSIte) le vehiculează se vor dovedi a fi reale, Windows 8 ar putea fi însă ultima versiune care a respectat acest program de dezvoltare. Conform acestora, anul viitor ar putea aduce o actualizare majoră pentru Windows 8 şi Windows RT, în acest moment fiind neclar dacă acesta va fi un doar un Service Pack sau un Feature Pack menit sa aducă facilităţi noi pe care compania nu a putut să le implementeze în cadrul versiunilor care vor fi lansate în toamnă. Conform ZDNet, dezvoltarea versiunii 9 a sistemului de operare a început deja însă aceasta ar putea fi înlocuită de această enigmatică actualizare majoră, cunoscută momentan sub numele de cod Blue.

Înlocuirea unui ciclu lent şi paşi majori cu unul rapid cu salturi minore nu este o noutate în lumea sistemelor de operare, atât Apple cât şi producătorii de distribuţii Linux folosind lansări anuale sau mai dese pentru a aduce îmbunătăţiri de mai mică amploare. Nu este o noutate nici măcar pentru Microsoft, atât Windows Phone 7 cât şi platformele sale online folosind un ciclu de dezvoltare similar, dar pentru lumea Windows este o schimbare radicală a unui mod de actualizare care nu mai corespunde cerinţelor de astăzi ale pieţei.

Windows 8 ar putea fi actualizat după un program mai dinamic