Google şi partenerul Asus par să fi găsit argumentul perfect împotriva tabletei iPad Mini: o reducere de preţ semnificativă şi foarte greu de refuzat.
Conform ultimelor zvonuri, tableta iPad Mini cu care Apple plănuieşte să ia cu asalt piaţa tabletelor compacte va avea un preţ de pornire nu mai mare de 249 euro, oferind în aceşti bani suport pentru acces la internet prin conexiune WiFi şi o cantitate de 8 GB memorie internă. La aceiaşi bani, Google oferă deja tableta Nexus 7 cu 32GB memorie şi conexiune WiFi, echipată cu un ecran de 7 inch (faţă de 7.85 inch în cazul tabletei Apple).
Pentru a înclina şi mai mult balanţa în favoarea Android, Google pregăteşte aducerea versiunii cu 32 GB memorie a tabletei Nexus 7 la preţul celei cu 16 GB, respectiv 249 euro pentru piaţa europeană. Noul val de tablete Nexus 7 32GB este aşteptat în magazine peste aproximativ două săptămâni, la timp pentru a prezenta o competiţie serioasă ofertei de tablete iPad Mini.
În noul context, utilizatorii vor fi puşi să aleagă între tableta Nexus 7 de 249 euro, cu 32 GB spaţiu de stocare şi conexiune WiFi, şi tableta iPad Mini de 249 euro, cu 8 GB memorie, conexiune WiFi şi un ecran puţin mai mare. La final, alegerea va fi tranşată de preferinţele fanilor pentru un producător sau altul, iar după cum bine ştim, Apple nu duce deloc lipsă de fani loiali şi dispuşi să plătească oricât pentru produsul dorit.