Putin trimite 300.000 de rezerviști în Ucraina. Experții cred că va fi un dezastru

22.09.2022
Putin trimite 300.000 de rezerviști în Ucraina. Experții cred că va fi un dezastru

Putin a anunțat o mobilizare parțială, în care 300.000 de rezerviști sunt chemați la arme pentru a lupta în Ucraina. Experții militari cred că decizia nu va schimba soarta conflictului militar, ba chiar va fi un dezastru.

În primul rând, Rusia nu mai dispune de tehnologia necesară pentru a contracara armele moderne, tot mai multe, de care dispune Ucraina. Toată lumea știe ce pagube enorme le-au produs rușilor doar 12 lansatoare de rachete HIMARS și faptul că rachetele Harpoon primite de Kiev au pus pe fugă marina militară rusă din Crimeea.

De fapt, flota Rusiei din Marea Neagră aproape că nici nu mai contează în acest război. Singurele nave care mai lansează rachete de croazieră Kalibr împotriva Ucrainei sunt submarinele din clasa Kilo, pe care Ucraina nu le poate contracara.

Astfel, 300.000 de militari, susținuți de tancuri arhaice T-62 și de drone „made in Iran”, cu multe probleme tehnice, nu pot schimba rezultatul războiului.

Citește și: Cum și-a distrus Putin armata în Ucraina. E posibil ca Rusia să nu-și revină niciodată pe plan militar

Totodată, spre deosebire de alți rezerviști din alte țări, care sunt antrenați temeinic, majoritatea celor din Rusia nu au mai luat niciodată contact cu armele după ce și-au terminat stagiul militar de un an sau doi, cei mai mulți în urmă cu mai mult de 10 ani, potrivit colonelului în retragere J.D. Williams, expert din cadrul RAND Corporation, citat de Task & Purpose.

T-62, un tanc care a intrat în serviciu în 1961, este folosit de Rusia în Ucraina.

„Cred că problema cea mai relevantă este: Cât de capabili și pregătiți vor fi rezerviștii? Nu prea. Câtă pregătire sunt dispuși să le ofere înainte să îi trimită pe liniile frontului? În acest moment indiciile arată că nu multă”, a explicat Williams.

Citește și: Motivul pentru care Rusia nu a trimis în Ucraina mândria aviației sale, Su-57 „Felon”

În America, rezerviștii sunt selectați diferit. Cei care fac parte din Individual Ready Reserve și U.S. Select Reserve au activat mulți ani în armată, relativ recent. Mulți dintre ei sunt veterani care au participat la conflictele militare din Irak sau Afganistan.

Avem, așadar, de a face cu două doctrine opuse: un număr foarte mare de rezerviști, cu puțină experiență versus un număr mult mai mic, dar foarte bine pregătiți.

„Doar faptul că ai acces la un număr mare de ființe umane nu înseamnă nimic fără posibilitatea de a-i organiza, antrena și echipa. S-ar putea să mă înșel, dar nu cred că vreo mobilizare de rezerviști în Rusia va produce o forță de luptă decisivă”, a declarat Michael Samarov, fost colonel în U.S. Marines.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult