Aplicaţiile Microsoft vor veni pre-instalate pe dispozitivele Xiaomi

01.06.2016
Aplicaţiile Microsoft vor veni pre-instalate pe dispozitivele Xiaomi

Microsoft este o companie care se bazează pe parteneriate pentru a aduce produsele sale către un număr cât mai mare de utilizatori, o strategie care s-a dovedit a fi de succes în ultimii ani pentru produsele Office şi Windows. În spaţiul mobil, compania a ales să investească în sistemul de operare Cyanogen, dar şi să finalizeze la înţelegeri cu producători mari re smartphone-uri pentru a-şi livra produsele cu software Microsoft pre-instalat. Xiaomi este cel mai nou partener al companiei, acordul dintre cele două părţi asigurând atât prezenţa aplicaţiilor Microsoft pe dispozitive, cât şi accesul la brevetele legate de tehnologia mobilă.

Xiaomi este unul dintre cei mai mari producători de smartphone-uri la nivel mondial, chiar dacă disponibilitatea telefoanelor în afara Asiei este limitată. Începând din luna septembrie, toate terminalele pe care le va lansa Xiaomi vor veni cu aplicaţiile Office şi Skype pre-instalate, această strategie fiind folosită de Microsoft pentru a atrage mai mulţi utilizatori din China către serviciile sale. În schimb, Microsoft va oferi celor de la Xiaomi acces la cele 1.500 de brevete legate de telecomunicaţii, care cu siguranţă va ajuta la lansarea telefoanelor Xiaomi în afarara Chinei la un preţ competitiv.

Aceasta nu este prima dată când Microsoft a încheiat un parteneriat cu Xiaomi, în trecut compania oferind serviciile Azure pentru a susţine platforma Mi Cloud a companiei. De asemenea, tableta Mi Pad a fost lansată şi în versiune cu Windows, pe lângă cea cu Android.

Citeşte şi Microsoft are doi noi parteneri pentru Windows Phone: Lenovo si Xiaomi

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult