În ciuda fanilor fanatici, orbiţi de dragostea pentru Apple,
compania americană are o problemă destul de mare. Problema aceasta
se numeşte iPhone 4. Şi nu este doar o problemă de imagine, ci
a deja a devenit şi una financiară.
Toate părţile bune ale lui iPhone 4, cel care ar fi trebui să
rămână în istorie ca una dintre cele mai importante versiuni noi de
iPhone, sunt trecute cu vederea din cauza unei singure probleme.
Una singură dar extrem de agasantă: semnalul slab.
Foarte mulţi clienţi s-au plâns de această problemă şi au fost
luaţi în derâdere chiar de către „big boss Steve”. Utilizatorii
care s-au plâns au primit răspunsuri precum „nu-l
mai ţine aşa” sau „linişteşte-te, e doar un telefon”.
Consecinţele problemei şi ale atitudinii
La aşa răspunsuri, aşa urmări. Iar acestea afectează în primul
rând imaginea Apple. Imaginea este punctul forte al lui Apple iar
impactul negativ al problemelor cu iPhone 4 va avea urmări pe
termen lung.
Imaginea Apple va avea de suferit din două cauze, care vor
afecta două tipuri distincte de clienţi. Pe de o parte, există
problema propriu-zisă cu semnalul. Aceasta, în cel mai rău caz, va
ţine departe scepticii. Cei care nu simt o afecţiune specială
pentru mărul muşcat.
Apoi este atitudinea Apple, faţă de problemă şi de plângerile
utilizatorilor. Atitudinea este cea care dezamăgeşte fanii. Iar
acesta este ultimul lucru pe care Apple şi l-ar dori. Fanii sunt
cei care au rol important la succesul Apple. Ei, cei care stau la
cozi pentru a cumpăra un produs şi care, voluntar sau involuntar,
fac cel mai eficient marketing.
Cum poţi să îi răspunzi unui asemenea fan „linişteşte-te, e doar
un telefon”? Cum poate acesta să te mai privească al fel şi să-ţi
cumpere produsele? Şi cum este „doar un telefon”, nu mai e
magic?
În al doilea rând, Apple are de suferit din punct de vere
financiar. Ieri, acţiunile Apple au scăzut cu 4.2%. Iar asta este
doar rezultatul „butoiului cu pulbere” numit iPhone 4.
Poate este doar o problemă de o zi. Poate că, azi sau în zilele
următoare, acţiunile Apple vor creşte din nou. Sau poate vor scădea
în continuare, în lipsa unei rezolvări eficiente.
Mutarea lui Steve
Apple a subestimat problema, cum a făcut de multe ori în trecut.
De data asta însă, este mult mai grav. Trebuie făcut ceva. Dacă
Apple nu va oferi o rezolvare rapidă, problema va continua să
afecteze compania americană, atât financiar, cât şi din punctul de
vedere al imaginii, ca un bulgăre de zăpadă care se
rostogoleşte.
Aşa-zişii analişti susţin că este inevitabilă o rechemare în
service a tuturor modelelor de iPhone 4 vândute. Aceştia spun că
problema cu iPhone 4 nu diferă de
cazul Toyota.
Personal mă îndoiesc că Steve îşi va călca vreodată pe inimă şi
va recunoaşte că a greşit. Problemele or fi similare, dar Toyota nu
este Apple. Şi, în fond, nu este o problemă de viaţă şi de moarte
ca la o maşină.
Şi mai este o problemă cu rechemarea iPhone 4 în service: ar
costa foarte mult. Dacă Apple va alege această soluţie, ar avea
cheltuieli de aproximativ 1.5 miliarde de dolari. Cel puţin atât
estimează
analiştii.
O altă idee ar putea fi oferirea, mai ieftină sau chiar gratuit,
a unor huse de iPhone 4. Ar fi o soluţie de compromis care ar
rezolva problema cu semnalul şi nu ar costa la fel de mult. Dar ce
te faci cu cei care nu vor să-şi ţină telefonul în husă?
Cert este că Apple trece în prezent prin cea mai dificilă
situaţie din ultimii ani şi că trebuie să facă rapid ceva pentru a
rezolva rapid problema. Dacă nu va face nimic sau îşi va persifla
în continuare clienţii, problemele se vor agrava.