Apple a anunţat iPhone 6 şi iPhone 6 Plus: mai mari, mai puternice şi mai subţiri

Apple a anunţat iPhone 6 şi iPhone 6 Plus: mai mari, mai puternice şi mai subţiri

Primul telefon Apple a fost lansat acum mai bine de şapte ani şi multă lume nu au avut iniţial prea multă încredere în el, însă iPhone s-a dovedit a fi copilul teribil al telefoniei mobile. Nimeni nu poate rămâne însă rege pentru prea multă vreme într-o industrie atât de dinamică, şi, deşi iPhone rămâne încă cel mai vine vândut smartphone şi piesa de rezistenţă a portofoliului Apple, acesta se confruntă cu o concurenţă foarte dură care a învăţat multe trucuri. În această seară, Apple a prezentat cea de-a opta generaţie a terminalului iPhone, şi rămâne de văzut cum vor concura cele două noi terminale cu puternicii rivali de pe scena Android.

Apple nu a reuşit să ascundă prea bine designul noii sale generaţii de terminale mobile, în lunile care au trecut ieşind la iveală o sumedenie de imagini cu carcasele acestora. Aşa cum ştiam deja, noile telefoane iPhone abandonează designul cu muchii plate care a fost folosit (în două iteraţii diferite) în ultimii patru ani în favoarea unor carcase cu muchii curbate care preiau multe dintre elementele văzute la tabletele iPad (începând cu prima versiune Mini) sau la iPod Touch 5th gen.

Carcasa monobloc este fabricată integral din aluminiu eloxat, aceasta având pe spate şi pe muchiile laterale câteva inserţii care ascund sau separă antenele exterioare şi care amintesc oarecum de terminale precum HTC One sau Lumia 925. Terminalele au trecut printr-o cură de slăbire: iPhone 6 are o grosime de 6,9 milimetri, în timp ce fratele său mai mare măsoară 7,1 milimetri, ambele fiind mai subţiri decât iPhone 5S sau orice alt model anterior.

Apple a susţinut dintotdeauna strategia „o mărime pentru toată lumea”, o opţiune bună atât timp lumea o acceptă deoarece simplifică dezvoltarea, reduce costurile şi măreşte profitul. Compania a acceptat într-un final compromisul începând cu iPhone 5, însă ecranul de 4” al acestuia a apărut în anul în care rivalii precum Galaxy S III sau One X deja se apropiau de 5”. Chiar şi cea mai încăpăţânată companie trebuie să accepte însă tendinţele pieţei, iar Apple a anunţat în final două telefoane cu ecrane mai mari: iPhone 6, cu ecran de 4,7”, şi iPhone 6 Plus, cu ecran de 5,5”.

Ambele telefoane folosesc ecrane cu panou IPS cu acoperire integrală sRGB şi sunt acoperite cu un strat protector din sticlă cu margini curbate care acoperă integral partea frontală. Apple se laudă cu un filtru de polarizare mai bun, ceea ce ar trebui să îmbunătăţească lizibilitatea în lumina solară.

Modelul de 4,7” oferă o diagonală de 1334 x 750 pixeli, în timp ce terminalul de 5,5” oferă o rezoluţie Full HD de 1920 x 1080 pixeli. Primul păstrează astfel densitatea de 326 ppi a modelelor Retina anterioare, în timp ce modelul mai mare face totuşi un salt şi ajunge acum la densitatea superioară de 400 ppi. Apple a păstrat raportul de aspect 16:9, aplicaţiile urmând să folosească fie o scalare neproblematică de la actuala rezoluţie a modelelor iPhone 5/5C/5S, fie să beneficieze de un spaţiu suplimentar atunci când vor fi optimizate special pentru noile modele.

iPhone 6 Plus nu se va mulţumi să fie doar o versiune mărită la scară a modelului iPhone 6, ci va oferi o serie de trucuri software noi. Interfaţa iOS arată diferit în cazul unor aplicaţii native, acestea beneficiind de un spaţiu mai amplu de ecran, există un mod de lucru orizontal cu Split Screen, iar tastatura oferă butoane suplimentare pentru diverse funcţii.

Camerele foto din cele două telefoane folosesc un senzor nou cu rezoluţie tot de 8 MP care promite sensibilitate mai bună şi focalizare rapidă prin detecţia de fază, la fel ca Galaxy S5. Acest senzor este însoţit de un obiectiv diafragmă F/2.2 şi, doar în cazul modelului iPhone 6 Plus, de un modul de stabilizare optică.

Platforma hardware a fost actualizată, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus folosind cipul Apple A8. Nu este prea clar dacă cele două modele vor folosi frecvenţe de tact diferite, dar probabil că puterea acestuia este suficient de mare pentru a nu face necesară o astfel de măsură. Apple A8 este fabricat într-un proces tehnologic pe 20 de nanometri şi promite o putere de procesare CPU cu 20 de procente mai mare şi o putere de procesare GPU cu 50 de procente mai mare. Noul procesor este însoţit de un coprocesor nou numit M8, acesta aducând în plus un senzor de presiune pentru măsurarea elevaţiei şi o sensibilitate superioară.

Noile iPhone 6 şi 6 Plus oferă acum un modem LTE Cat 4 (150 Mbps) cu suport pentru 20 de benzi diferite, suport VoLTE pentru reţelele care suportă acest mod de lucru pentru convorbiri, Wi-Fi Calling şi interfaţă wireless 802.11ac. Stocarea internă a fost actualizată, modelul cu capacitate de 32 GB fiind eliminat. Cea mai ieftină ofertă va fi tot cea de 16 GB, însă modelul intermediar de 32 GB va fi înlocuit de cel de 64 GB, în timp ce modelul de top va oferi 128 GB de memorie internă.

În sfârşit, Apple a adoptat NFC şi l-a implementat într-un sistem numit Apple Pay, care va fi folosit pentru tranzacţii şi se va integra în deja cunoscuta aplicaţie Passbook. Securitatea va fi asigurată atât de senzorul pentru amprente cât şi de un cip numit Secure Element, care se va ocupa de aşa-numita tokenisation, un sistem care foloseşte coduri unice de transfer pentru fiecare tranzacţie în parte. Pentru început, acest sistem va fi însă disponibil doar în Statele Unite.

Mai micul iPhone 6 oferă o autonomie uşor îmbunătăţită la anumite capitole. Datele prezentate pe scenă afirmă că acesta va avea o prestaţie similară cu iPhone 5S atunci când vine vorba de browsing 3G/4G şi Stand-By, un spor de 10% pentru redare video şi browsing Wi-Fi, 20% pentru redarea audio şi 40% pentru convorbirile 3G. În cazul mai marelui iPhone 6 Plus, povestea stă cu totul altfel: acesta promite o autonomie mai bună cu 20% în cazul transferului de date 3G/4G/Wi-Fi, o autonomie mai mare cu 120% pentru convorbirile 3G şi o dublare a autonomie pentru redarea audio.

Ca de obicei, Apple a anunţat doar preţurile valabile pentru abonamentele din Statele Unite. iPhone 6 va avea acelaşi preţ ca modelul 5S, în timp ce modelul iPhone 6 Plus va fi cu 100 de dolari mai scump. Cele două telefoane vor fi disponibile începând cu data de 19 septembrie, disponibilitatea şi preţurile pentru România nefiind însă cunoscute până în acest moment.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult