Evenimentul Apple de săptămâna trecută a fost pe de-o parte impresionant, Apple reuşind să crească interesul publicului cu noile sale smartphone-uri, în ciuda upgrade-urilor minore, însă pe de altă parte a fost dezamăgitor. Zvonurile de dinaintea lansării vorbeau despre integrarea unor noi funcţii precum încărcare wireless bilaterală şi suport pentru Apple Pencil. Din păcate însă, niciuna dintre acestea nu au fost confirmate oficial. Se pare însă că cel puţin una s-ar putea afla fizic în telefon, însă Apple a dezactivat-o din software.
Noua informaţie despre iPhone 11 vine dintr-o sursă reputabilă, care a oferit informaţii care au fost verificate despre produsele Apple în trecut: utilizatorul de Twitter @SonnyDickinson. Acesta spune că are informaţii de la persoane apropiate de Apple care spun că noile modele iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Pro Max integrează un modul de încărcare wireless capabil de încărcare bilaterală (în ambele sensuri), însă Apple a dezactivat această funcţie înainte de lansare.
Nu este tocmai clar de ce Apple ar dezactiva o funcţie care ar putea pune noile sale telefoane pe acelaşi nivel cu modelele concurente. În trecut, compania a preferat să anuleze produse sau să le amâne pe termen nedeterminat până când sunt considerate potrivite pentru lansare. În acest caz, este posibil ca încărcarea să nu fi putut fi realizată în parametrii companiei, sau ca software-ul să nu fi fost pregătit pentru această funcţie. Dacă este vorba despre cea de-a doua variantă, un update software pentru iOS 13 ar putea activa această componentă mai târziu.
Reliable sources are saying iPhone 11 and 11 Pro do include the hardware for bilateral charging, but that it is software disabled. Uncertain whether this was removed prior to final production run.
— Sonny Dickson (@SonnyDickson) September 13, 2019
De altfel, mai multe funcţii promise pentru iOS 13 sunt păstrate pentru mai târziu. Posibilitatea de a conecta două perechi de căşti Bluetooth va veni odată cu iOS 13.1, în timp ce funcţia foto Deep Fusion va ajunge pe iPhone 11 ceva mai târziu. Nu ar fi ieşit din comun să vedem o „lansare” surpriză a încărcării wireless bilaterale în aceste condiţii. Totuşi, Apple nu a prezentat această capabilitate pe scenă, deci probabil că abia generaţia 2020 va primi astfel de funcţii noi. Este ciudat însă că Apple a renunţat pe generaţia actuală de telefoane, întrucât în urmă cu jumătate de an a lansat AirPods generaţia 2, care sunt livrate şi cu o cutie de încărcare wireless.
Seria iPhone 11 se lansează internaţional pe 20 septembrie, iar începând cu 27 septembrie, noile smartphone-uri vor fi disponibile şi în magazinele de specialitate din România.