Apple plănuieşte readucerea senzorului Touch ID pe telefoanele iPhone

04.12.2019
Apple plănuieşte readucerea senzorului Touch ID pe telefoanele iPhone

Apple  a înlăturat senzorul Touch ID în anul 2017, făcând loc unui ecran mai mare pe telefoanele iPhone X. Decizia a fost motivată şi de tendinţele observate la ceilalţi producători smartphone, care deja aproape eliminaseră rama lăsată în jurul ecranului.

Însă Apple nu a eliminat pur şi simplu una dintre cele mai folosite dotări iPhone fără a oferi ceva în schimb, acel ceva fiind noul sistem de recunoaştere facială Face ID,  mai sigur decât autentificarea pe bază de amprentă.

Ultimele modele iPhone care au inclus senzorul Touch ID au fost iPhone 8 şi iPhone 8 Plus. Însă folosirea exclusivă a tehnologiei face ID  nu a fost bine primită chiar de toţi utilizatorii, rămânând mulţi nostalgici care încă aşteaptă întoarcerea Touch ID.

Răspunzând fanilor, Apple pare că va reintroduce această dotare într-o formă îmbunătăţită,  în perioada 2020 – 2021. Prima dovadă este un brevet acordat companiei, pentru un senzor de amprentă cu ultrasunete integrat sub ecran.

Spre deosebire de  soluţiile competitoare, noul senzor Touch ID  ar urma să folosească transductoare instalate pe conturul ecranului, făcând posibilă citirea amprentei oriunde pe suprafaţa ecranului. Asta înseamnă că deblocarea telefonului va putea fi redusă la simpla atingere a ecranului, fără a ţinti o zonă anume. Iar pentru securitate suplimentară ar putea fi citite amprentele de pe mai multe degete simultan.

Noul senzor ar putea fi furnizat de producătorul GIS,  specializat în furnizarea de soluţii touchscreen.

Potrivit zvonurilor, cel puţin un model iPhone nou lansat anul viitor va include senzor Touch ID  furnizat de Qualcomm, producătorul având deja perfectată o implementare a tehnologiei cu ultrasunete.  Însă soluţia întâlnită deja pe telefoanele Galaxy S10 nu permite scanarea amprentei oriunde pe suprafaţa ecranului şi are unele probleme de securitate dovedite. Astfel,  este posibil ca soluţia aleasă să fie una temporară,  doar pentru unele modele iPhone lansate în 2020.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult