ARM rupe legăturile cu Huawei, punând în pericol capacitatea companiei de a mai produce chipseturi pentru dispozitive mobile

ARM rupe legăturile cu Huawei, punând în pericol capacitatea companiei de a mai produce chipseturi pentru dispozitive mobile

ARM Holdings este unul dintre cei mai importanţi proiectanţi de microprocesoare şi deţinător al unui vast arsenal de tehnologii brevetate. Decizia companiei britanice de a se alătura embargoului impus de Statele Unite pune sub semnul întrebării capacitatea Huawei de a mai produce noi chipseturi pentru dispozitivele proprii.

Unul din atuurile pe care Huawei a încercat să le dezvolte cât mai mult este independenţa faţă de furnizorii de chipseturi, compania reuşind prin soluţii proprii cum este familia de chipseturi Huawei Kirin să urce rapid în rândul producătorilor smartphone de top.

Însă toate acestea ar putea fi de domeniul trecutului, după ce partenerul ARM anunţat suspendarea relaţiilor comerciale cu Huawei. Decizia se aplică inclusiv contractelor aflate în derulare, fapt ce implică suspendarea producţiei pentru orice dispozitive care folosesc tehnologii brevetate de ARM. Spre exemplu, Huawei foloseşte sub licenţă nuclee de procesare ARM pentru familia de chipseturi Kirin, întâlnite în majoritatea produselor smartphone, tablete şi echipamente de reţea.

ARM Holdings justifică decizia luată prin faptul că multe dintre arhitecturile de procesor create de companie înglobează tehnologii care provin din Statele Unite. Nu este clar dacă ARM reacţionează pur şi simplu cu prudenţă faţă de sancţiunile americane, sau au existat presiuni asupra companiei pentru impunerea acestor măsuri. În cazul celei de-a doua variante, este posibil ca şi alţi furnizori de semiconductoare să anunţe decizii similare.

Anticipând escaladarea conflictului cu Statele Unite, Huawei a pregătit din timp stocuri de componente din rândul celor livrate de furnizori americani, asigurând continuarea neperturbată a activităţii pentru cel puţin trei luni. Acestea sunt componente esenţiale, cum ar fi chip-uri de memorie şi componente de reţelistică folosite în unele telefoane Huawei.

Însă fără acces la tehnologiile licenţiate de ARM, Huawei se află în imposibilitatea de a mai continua activitatea ca producător de smartphone-uri.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult