Seria de smartphone-uri Zenfone 3 a fost anunţată încă de la sfârşitul lunii mai, în cadrul târgului Computex, însă momentan niciunul dintre cele trei modele prezentate nu au ajuns pe piaţă încă. În ciuda acestui fapt, ASUS a decis să anunţe încă două variante ale smartphone-urilor din această gamă, probabil cele care vor fi cele mai vândute dintre toate: modelele Zenfone 3 Laser şi Zenfone 3 Max, care vor continua tradiţia variantelor de anul trecut.
Anunţul a fost făcut în cadrul unei noi conferinţe Zenvolution care a fost organizată în Vietnam, ASUS oferind detali aproape complete despre cele două noi smartphone-uri. Zenfone 3 Laser va fi un model mid-range din gama superioară. Acesta vine cu un display de 5,5” cu rezoluţie Full HD, fiind acoperit de sticlă Gorilla de la Corning curbată la margini (2.5D). În interior se regăsesc un procesor octa-core nespecificat, 4 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto PixelMastetr de 13 megapixeli cu senzor Sony IMX214 şi o grosime de doar 7,9mm. Acesta va integra un fascicul laser pentru focalizare rapidă şi va fi construit din metal, cu senzorul de amprentă amplasat pe partea din spate.
Zenfone 3 Max continuă tradiţia smartphone-urilor cu autonomie mare, însă nu pare să fie un pas mare înainte la acest capitol faţă de generaţia precedentă. Acesta a fost realizat în jurul unui capac metalic unibody pe partea din spate, designul fiind de data aceasta mult mai important decât performanţa. Nu a fost specificat chipset-ul care stă la baza lui Zenfone 3 Max, însă acesta va fi echipat cu un display de 5,2” cu rezoluţe Full HD, 3 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră PixelMaster de 13 megapxieli şi acumulator de 4.100 mAh. Având în vedere că modelul precedent venea cu display mai mic, hardware mai puţin puternic şi baterie de 5.000 mAh, este posibil ca noul Zenfone 3 Max să nu poată oferi aceeaşi autonomie de o săptămână.
Preţurile anunţate pentru Vietnam sunt de 5.990.000 VND pentru Zenfone 3 Laser, echivalentul a 270 de dolari americani, respectiv 4.490.000 VND, sau 200 dolari americani. Momentan nu a fost confirmată disponibilitatea în alte regiuni.