BlackBerry amână lansarea modelului cu tastatură KeyONE

04.04.2017
BlackBerry amână lansarea modelului cu tastatură KeyONE

Noul BlackBerry KeyONE reprezintă o întoarcere la designul clasic al smartphone-urilor canadiene de business, însă cei care şi-l doresc vor trebui să mai aştepte câteva săptămâni până când vor putea pune mâna pe el. Dispozitivul a fost anunţat în cadrul Mobile World Congress 2017 cu o dată de lansare programată pentru luna aprilie. Se pare însă că această dată va fi împinsă cel puţin până în mai, lansarea oficială putând întârzia chiar şi mai mult în anumite regiuni.

Informaţiile vin direct de la BlackBerry, CEO-ul companiei John Chen confirmând în cadrul raportului fiscal pe anul trecut faptul că livrările către magazine vor începe probabil în luna mai. Acesta nu a oferit detalii despre motivul întârzierii. Este posibil ca procesul de fabricaţie al lui KeyONE, care este predominant din metal, alături de noua tastatură fizică, pe care TCL o implementează pentru prima dată într-un smartphone, să creeze dificultăţi în plus pentru procesul de asamblare.

În cazul în care nu aţi urmărit acest dispozitiv cu atenţie până în prezent, BlackBerry KeyONE este ultimul dispozitiv cu hardware proiectat de către BlackBerry în Canada. Designul următoarelor modele va fi realizat de acum exclusiv de către compania TCL, iar BlackBerry va dezvolta doar software-ul pentru acestea. KeyONE vine echipat cu un chipset Snapdragon 625 de la Qualcomm, 3 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare, display de 4,5” cu rezoluţie 1620 x 1080 pixeli şi o cameră foto de 12 megapixeli cu filmare în rezoluţie 4K. Desigur, tastatura este atracţia principală a telefonului, tasta „space” integrând şi un senzor de amprentă pentru securitate sporită.

Preţul lui BlackBerry KeyONE va fi poziţionat în jurul a 599 euro în momentul lansării.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult