Chiar dacă cel mai nou smartphone de top de la Samsung, Galaxy S10+, este listat la 1.000 dolari americani la raft în varianta sa de bază, costul său de producţie este în realitate mult mai mic. TechInsights a realizat o estimare a costurilor bazată pe preţul fiecărei componente în parte, iar rezultatul nu este tocmai surprinzător. Componentele dintr-un Galaxy S10+ valorează mai puţin de jumătate din costul său final.
În total, Samsung cheltuie aproximativ 420 de dolari americani pentru realizarea unui singur Galaxy S10+. Acest cost final rezultă din suma tuturor componentelor, fără să ia în calcul costurile de transport, de marketing şi R&D care sunt incluse în preţul telefonului.
Cea mai scumpă componentă din Galaxy S10+ este display-ul său Infinity-O bazat pe un panou OLED premium, care costă 86,5 dolari pentru fiecare unitate în parte. Apoi avem pe locul al doilea procesorul şi modem-ul, la 70,5 dolari, în timp ce pe locul al treilea se află cele două sisteme de cameră. Toate cele 5 camere (3 pe spate şi două pe faţă) costă în total 56,5 dolari, în timp ce memoriile (RAM şi ROM) costă 50,5 dolari.
Alte componente mai ieftine sunt antenele radio, la 31,5 dolari, carcasa, la 29 dolari, restul de componente electronice la 29,5 dolari şi costul de asamblare şi testare la 34,5 dolari. Printre cele mai ieftine componente regăsim senzorii la 14 dolari, bateria la 10,5 dolari şi componentele audio la 7 dolari.