După cum Samsung a demonstrat deja în mod involuntar, imaginea zugrăvită de campaniile publicitare în jurul telefoanelor pliabile nu se potriveşte foarte bine cu lumea reală, unde un gest banal precum desprinderea foliei de protecţie sau introducerea telefonului în buzunarul necurăţat de scame poate contrazice nenumărate teste de anduranţă făcute în condiţii de laborator.
Încă nu avem în libertate nici un exemplar Galaxy Fold din ediţia revizuită, dar putem lua ca studiu de caz un alt smartphone pliabil cu nume şi mai exotic: Royole FlexPai.
Livrat de o companie chinezească aproape anonimă, FlexPai a ajuns în laboratorul canalului YouTube JerryRigEverything, fiind trecut prin setul obişnuit de teste distructive.
În mod previzibil, ecranul acoperit cu folie din policarbonat nu trecut testul de duritate şi în mod alarmant, se zgârie chiar şi la contactul mai dur cu unghiile. Cât despre testul cu bricheta, ecranul LCD flexibil s-a înnegrit la contactul cu flacăra, dauna produsă fiind permanentă.
Dar ce se întâmplă dacă, spre exemplu, un copil neatent încearcă să îndoaie telefonul în direcţia greşită? Ei bine, vestea bună este că forţa necesară este considerabilă, iar structura carcasei oferă suficiente motive de alarmare înainte de a ceda catastrofal. Vestea mai puţin bună este că ar putea fi de ajuns să ne aşezăm peste telefonul uitat pe canapea cu ecranul extins şi orientat cu faţa în jos, pentru ca stricăciunile produse balamalei multi-articulată să aibă efecte permanente. Din fericire, cu ecranul pliat telefonul este bine protejat pentru transport.
La fel ca ecranul, spatele carcasei metalice finisată cu un model iridescent se zgârie relativ uşor, folosirea unei carcase de protecţie fiind mai mult decât recomandată.