Cât va costa versiunea Galaxy Note7 recondiţionată şi ce compromis vor avea de acceptat viitorii cumpărători

26.04.2017
Cât va costa versiunea Galaxy Note7 recondiţionată şi ce compromis vor avea de acceptat viitorii cumpărători

Încorporând cele mai avansate tehnologii Samsung, Galaxy Note7 a avut un preţ usturător, de 875 dolari, care însă nu a oprit vânzarea unui număr de 2.5 milioane de unităţi în primele săptămâni de la lansare. Rechemarea acestora şi în cele din urmă oprirea vânzărilor au afectat serios imaginea Samsung şi brandul Galaxy Note, compania suportând pierderi financiare consistente.

Cu milioane de telefoane mobile costisitoare rămase în depozite, planul Samsung pentru repunerea în vânzare a seriei Note7 poate fi justificat atât prin nevoia de a recupera măcar o parte din costul acestora, dar şi din punct de vedere ecologic, exemplarele Note7 nevândute constituind o sursă de deşeuri dificil de gestionat.

Potrivit unor surse apropiate companiei, Samsung ar putea repune în vânzare Galaxy Note7 în Coreea de Sud, la un preţ cu aproximativ 250 dolari mai mic decât la momentul lansării din toamna trecută.

Achiziţionat pentru echivalentul a 620 dolari, telefoanele Galaxy Note7 recondiţionate vor include un acumulator cu o capacitate diminuată, de 3000 mAh sau 3200mAh, comparat cu 3500 mAh la versiunea iniţială a dispozitivului.

Aşteptate în magazine cu doar 3 luni înaintea de succesorul Galaxy Note 8, telefoanele Note7 recondiţionate ar putea să nu fie chiar atât de uşor de vândut, dată fiind reputaţia proastă pe care o au şi preţul nu chiar la îndemâna oricui.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult