Caviar lansează un iPhone 11 Pro decorat cu 500 grame de aur, exclusiv pentru cei extrem de bogaţi

31.10.2019
Caviar lansează un iPhone 11 Pro decorat cu 500 grame de aur, exclusiv pentru cei extrem de bogaţi

Caviar, brandul de lux care modifică smartphone-uri şi le „împodobeşte” cu materiale premium la preţuri inaccesibile „muritorilor de rând”, lansează o nouă serie de iPhone-uri cu preţuri de până la 70 de ori mai mari decât cele cerute de Apple. Noua gamă de dispozitive iPhone 11 Pro de lux se numeşte Discovery şi are ca temă principală Sistemul Solar. Astfel, avem patru noi variante de telefoane decorate cu materiale de calitate, ceasuri mecanice, pietre preţioase şi chiar un model care este realizat folosind 500 de grame de aur.

Modelul iPhone 11 Pro Solarius este de departe cel mai impresionant dintre toate. Acesta foloseşte jumătate de kilogram de aur pentru a decora spatele unui iPhone 11 Pro cu un model inspirat din sistemul solar. În centrul telefonului, în zona unde se găseşte tradiţional logo-ul Apple, Caviar a integrat un ceas mecanic, complet funcţional, designul acesta având şi un aspect practic, pe lângă cel de a afişa opulenţa. Ora 12 pe ceas este marcată de un diamant galben, iar mai mutlte diamante sunt folosite pentru a decora diversele modele de pe restul telefonului.

De altfel, există şi alte trei variante mai „modeste”, modelele Mars, Terra şi Luna, fiecare folosind pietre din corpurile cereşti care le dau numele, un model Vostok, care include o bucată din racheta Vostok care l-a dus pe Yuri Gagarin în spaţiu, Titanic, decorat cu motive care amintesc de faimosul vapor, Explorer, Singularity, Apollo 11 şi „Universe”.

Preţurile pot varia de la 5.000 de dolari la 70.000 de dolari, anumite modele fiind unicat, în timp ce altele sunt disponibile în ediţii foarte limitate. Aceste produse sunt realizate pentru a fi vândute exclusiv „bogaţilor” şi sunt mai degrabă dispozitive care să ajute la afişarea unui statut social înalt, decât smartphone-uri „practice”. Nu de alta, dar utilizarea iPhone-ului Solarius cu 500 grame de aur este comparat în descrierea oficială cu senzaţia pe care o ai când ţii un lingou de aur în mână.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult