Cel mai subţire smartphone din lume are mărimea unei cărţi de vizită

18.10.2018
Cel mai subţire smartphone din lume are mărimea unei cărţi de vizită

Numai bun de ţinut în portofel ca telefon de rezervă, noul smartphone produs în Japonia cântăreşte doar 47 de grame şi este cel mai subţire din lume.

Având în vedere constrângerile impuse de carcasa în care încăput doar un acumulator de 380 mAh, faptul că ne alegem cu un ecran E-ink de tip monocrom este perfect scuzabil. Până la urmă, avem de-a face cu un gadget de folosit în situaţii de urgenţă.

Deşi permite accesul la internet prin conexiuni LTE 4G, telefonul produs de Kyocera nu vine cu aplicaţii preinstalate şi nici acces în magazinul Play Store. Avem totuşi ca ultimă soluţie browserul web, abia utilizabil cu ecranul de 2.8”.

Aşteptat în oferta operatorului local de telefonie Docomo, gadgetul identificat doar după numele de model KY-O1L va putea fi comandat pentru echivalentul a 300 dolari, cam mult pentru un telefon fără cameră foto şi ecran color. Avem însă de-a face cu un produs de nişă creat pentru un scop precis, acela de a servi ca rezervă uşor de ţinut la purtător, ideală pentru situaţiile în care nu te poţi baza pe smartphone-ul principal.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult