Motorola, indiferent ce se va întâmpla de acum înainte (căci perioada dificilă prin care trece de aproape doi ani pare să nu se mai sfârşească), va rămâne în istorie drept compania care a lansat primul telefon mobil comercial şi care a adus destule inovaţii pe o piaţă ce încetul cu încetul a început să fie dominată de numeroase produse mediocre, promovate de către specialiştii în marketing cu o insistenţă tangentă la paroxism.
În ziua de azi, cam orice dispozitiv mobil, oricât de neînsemnat ar fi, ajunge pe paginile din online (dar şi în reviste, la TV sau pe panouri publicitare) să fie ridicat în slăvi, lăudat de parcă în fiecare moment se reinventează roata, iar noi suferim de o amnezie severă incurabilă care nu ne dă ocazia să realizăm cât de repetitive sunt multe dintre produsele prezentate. Nu toate, căci de câteva ori pe an, unele companii aduc un suflu nou, o inovaţie care într-adevăr merită şi este apreciată la adevărata ei valoare.
Dacă tot am vorbit de roată, în ceea ce priveşte comunicaţiile mobile, Motorola sunt inventatorii şi despre ale lor realizări vom vorbi în acest articol.
Anul 1983 – Motorola DynaTAC 8000x
Este primul telefon mobil destinat consumatorilor de rând sau, cu alte cuvinte, realizat în scopuri comerciale. Motorola DynaTAC 8000x a fost la acea vreme un telefon cu adevărat exclusivist, comparabil să spunem cu revoluţionara tablă Microsoft Surface din zilele noastre. Puţini îşi permiteau un astfel de dispozitiv, iar şi mai puţini înţelegeau ce schimbări se petrec în lumea comunicaţiilor.
Telefonul a ajuns să fie cunoscut datorită apariţiei în “Saved by the Bell” (“Salvaţi de clopoţel”), popularul serial TV american ce îl avea drept protagonist pe Zack Morris, posesorul acestei minuni tehnologice.
În magazine, DynaTAC avea un preţ de aproape 4000 de dolari, o adevărată avere pe atunci. Hai să vedem specificaţiile sale: 33 de cm lungime (adică mai mare decât clasica riglă de 30 de cm), aproape 1 Kg greutate (869 de grame) şi 30 de minute autonomie în convorbiri. Timpul de stand-by se oprea la o zi de lucru, adică opt ore. Altfel spus, dimineaţa scot telefonul de la încărcat şi plec la birou, iar seara când ajung acasă, îl conectez iar la priză. Dar, cine mai e ca mine? Cine mai are aşa ceva? Mă simt unic, aş fi spus eu. Însă cine se gândea că, în 2009, aproape fiecare individ va avea telefon mobil, socotind aici şi ţările cu o dezvoltare economică foarte slabă.
Anul 1996 – Motorola StarTAC
Să nu credeţi că în perioada de peste 10 ani scursă de la apariţia primului telefon mobil şi până la celebrul StarTAC, telefon care a făcut din Motorola o companie vestită în toată lumea, nu s-a petrecut nimic. Americanii au lansat modele DynaTAC mai evoluate, iar apoi au trecut la un nou nivel cu seria MicroTAC, din care făceau parte dispozitive mobile înzestrate cu agendă, calulator, convertor valutar şi chiar bloc-notes. Tot în acea perioadă, mai exact în 1992, a apărut pe scenă şi compania care avea să devină liderul pieţei de telefonie mobilă – Nokia, cu modelul Nokia 1011.
Dar StarTAC a fost într-adevăr fenomenal. Designul futuristic inspirat din filmele S.F. a reprezentat o premieră – primul telefon “clamshell” (cu clapetă). De asemenea, la acea vreme, era cel mai mic dispozitiv mobil din lume (98 x 57 x 23 mm, 112 grame). Iar pentru ca trio-ul inovaţiilor să fie complet, StarTAC a fost primul telefon cu vibraţii.
În timp, brand-ul StarTAC s-a dezvoltat de la un produs unic către o serie ce cuprinde nu mai puţin de 15 telefoane, ultimul apărut în 2004 (StarTAC III).
Anul 1999 – Motorola Kramer
Un alt nume care a stârnit valuri printre pasionaţii de telefoane mobile a fost Kramer, fără vreo legătură cu popularul personaj din Seinfeld.
Motorola Kramer (cunoscut şi sub denumirea de V3690) era tot un telefon “clamshell”, inspirat după StarTAC însă mai mic şi mai elegant. Greu de crezut atunci, dar adevărat. Cu toţii ne amintim de acea perioadă când, pentru mulţi dintre noi, principalul criteriu în alegerea unui telefon mobil îl reprezenta dimensiunea. Iar precum Kramer nu mai era nimeni.
Specificaţiile includeau ineditele funcţii de apelare vocală. Modelele din seria StarTAC permiteau doar înregistrarea vocală, până la trei minute.
În orice caz, succesul lui Kramer s-a datorat tot designului, design pe care americanii l-au exploatat la maxim, vreme de peste un deceniu. Acum dacă aruncăm o privire de ansamblu, observăm că marile succese Motorola sunt reprezentate de telefoane tip “clamshell”. Dar în 2000 era abia începutul unui frumoase ascensiuni.
A urmat Kramer Millenium (sau Motorola V50), încă un produs care sfida imaginaţia noastră destul de bogată, însă nu pe atât pe cât ne-am fi dorit (dovadă că mereu ne arătam surprinşi de noutăţile din telecomunicaţii), iar în 2001 a intrat pe piaţă modelul V66. De aici înainte telefoanele Motorola din seria “V” au încetat să mai fie numite Kramer.
Anul 2002 – Motorola T720/T720i
Dacă nu mă înşel, T720 a fost al doilea telefon Motorola cu ecran color, după obscurul Accompli 009, lansat în 2001. Dar cum Accompli nu s-a impus pe piaţă, putem spune că T720 a reprezentat deschiderea companiei americane în dificilele partide cu Nokia şi Sony Ericsson.
T720 s-a dovedit însă o deschidere mult prea slabă, dacă o comparăm cu SE T68i sau Nokia 7650: nu avea Bluetooth şi nici cameră foto. Aşa că a apărut T720i caruia îi putea fi ataşată o cameră externă, exact ca la modelul propus de Sony Ericsson. Din păcate, nici T720i nu a strălucit, testele din revistele de specialitate plasând-ul pe o poziţie mediocră. Şi ca vânzări atât T720 cât şi T720i s-au situat sub concurenţă.
Anul 2003 – Motorola MPx200
Motorola MPx200, primul telefon inteligent american, avea ca sistem de operare platforma Windows Smartphone 2002, însă cu greu putea fi bănuit de un IQ ridicat din cauza design-ului clamshell întâlnit la o mulţime de telefoane simple sau multimedia.
Cu toate acestea, MPx200 a reuşit să se impună mulţumită unui ecran decent ca dimensiuni şi rezoluţie (2.2 inch, 176 x 220 pixeli), a unor specificaţii serioase (agendă nelimitată, slot pentru card de memorie externă, port infraroşu, procesor la 133 MHz, redare clipuri MPEG-4), dar şi a fiabilităţii demonstrate în timp. Deşi îi lipsea Bluetooth-ul, MPx200 a rămas unul dintre cele mai bine cotate telefoane Motorola din mileniul 3. Vremea lui însă a apus.
Anul 2004 – Motorola V3 (RAZR V3)
Marea lovitură urma să vină în anul următor, cu vestitul Motorola RAZR V3. În ciuda dotărilor destul de modeste, V3 a cucerit întreaga lume cu look-ul său aparte. Desigur, construcţie clamshell (reţeta originală şi străveche ce a dat savoare seriilor StarTAC şi Kramer), de această dată ultra-slim (13,9 mm) plus un strop de metal topit cu măiestrie care a clădit inconfundabila tastatură. Rezultatul? RAZR V3 este încă şi astăzi, pe continentul nord-american, cel mai bine vândut telefon Motorola. Asta în ciuda specificaţiilor tehnice care nici măcar în ziua lansării nu erau de ultimă oră. Lui Motorola V3 îi lipsea slotul pentru carduri şi avea nevoie de o cameră mai performantă.
Anul 2005 – Motorola V3i şi V3x
Nimeni nu bănuia că Motorola V3i şi V3x vor fi cam ultimele zvâcniri ale inventatorilor telefonului mobil, cel puţin până în ziua de azi.
V3i a apărut ca o continuare a succesului enorm reportat de V3 şi a venit să completeze lacunele acestuia cu o cameră ceva mai potentă (1.3 MP) şi cu un slot pentru carduri microSD. Surprizele însă nu s-au oprit aici: a urmat şi amiralul seriei RAZR, Motorola V3x, care ne înfăţişa un ecran superb (240 x 320 pixeli, 2.2 inch) şi în plus punea la dispoziţia celor dornici de apeluri video şi de Internet rapid tehnologia 3G.
Motorola a încercat să introducă anumite concepţii ale proiectului excepţional numit “RAZR” şi către alte serii, dar ele nu s-au ridicat niciodată la nivelul de top la care a ajuns acesta. Mă refer la telefoanele ROKR, RIZR, SLVR sau PEBL, dispozitive destul de reuşite care nu au rupt însă gura târgului.
Anul 2006 – Motorola MOTOFONE F3
În 2006, Motorola simţea că e momentul pentru o inovaţie şi au intrat în starea de meditaţie profundă pentru a scoate ceva revoluţionar la iveală. Un telefon după modelul Nokia 1100, probabil se gândeau. Ceva simplu, cu o autonomie excelentă, ieftin ca să se vândă în milioane de exemplare. Dar e greu căci nu putem copia şi mai ales nu suntem genul care să se inspire de la alţii, trebuie ca noi să fim deschizătorii de noi drumuri.
Astfel a luat naştere Motofone F3, primul telefon cu display de tip e-ink. Acesta oferea avantajul unui consum de energie neglijabil, dar pe de altă parte era extrem de rudimentar în comparaţie cu obişnuitele TFT LCD: afişa maximum şase caractere pe linie, iar ecranul avea nu mai mult de două linii.
Imaginează-ţi cât de greu puteai citi sau compune un mesaj şi, mai mult, la salvarea contactelor pe cartelă (doar pe cartelă), cât trebuia să te gândeşti la un nume cât mai reprezentativ. Aşadar, după ecran, un alt mare dezavantaj era dat de lipsa memoriei interne disponibile pentru utilizator. Puţinele lucruri pe care le puteai salva se făceau pe cartela SIM (contactele şi SMS-urile).
Părţile bune, adică grosimea de doar 9 mm, autonomia de peste o săptămână şi preţul accesibil (pe la noi Motofone costa până în 150 de RON la liber), nu au fost de ajuns pentru a ridica telefonul în top.
Anul 2007 – Motorola RAZR2 V8 şi V9
Din cauză că ultima inovaţie nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, Motorola a decis să se inspire după modelul care i-a adus la apogeu şi a lansat generaţia a II-a de telefoane RAZR: Motorola RAZR2 V8 şi V9.
RAZR2 V8 putea fi orecum comparat cu modelul V3x din 2005, singurele diferenţe pozitive fiind memoria internă de 2 GB şi ecranul exterior tactil, evident mai bun. Pe de altă parte, nimeni nu a înţeles de ce Motorola a renunţat la slotul microSD de pe acest terminal şi mai ales la conectivitatea 3G. În această configuraţie, RAZR2 V8 se situa cu mult sub V3x. Design-ul mai de actualitate nu mai impresiona pe nimeni.
A venit apoi şi RAZR2 V9 (şi char versiunea ultra-completă V9x) care a reparat greşelile uriaşe ale predecesorului, dar nu a adus mai nimic nou faţă de bătrânul V3x, decât ecranul – acelaşi ca şi cel întâlnit la V8. Nu e de mirare că, la sfârşitul lui 2007, Motorola a înregistrat pierderi record de 1,2 miliarde dolari şi au fost la un pas să renunţe la divizia de telefonie mobilă.
Anul 2008 – Motorola Aura
Motorola a continuat să piardă, atât bani cât şi cotă de piaţă, ajungând la sfârşitul lui 2008 să deţină doar 9,7% la nivel global (la începutul lui 2007, aveau o cotă de peste 18%).
Împotriva tuturor analizelor, americanii au făcut ceva ce orice companie cu capul pe umeri (aflată într-o situaţie similară) ar fi considerat-o o nebunie – au lansat un telefon de lux: Motorola Aura. Preţul dispozitivului se situa undeva la 55.000 RON, o sumă mai mare decât cea cerută de Nokia pentru piesele din seria Arte (8800 Arte şi Sapphire Arte), dar sub Vertu.
Pentru promovare, americanii au apelat la imaginea ultra-mediatizată a celebrului fotbalist David Beckam, dar, după ce că oricum nu reuşiseră să rupă gura târgului, în ciuda acestor eforturi, a mai venit şi criza economică globală care le-a tăiat definitiv elanul.
Sper totuşi ca Motorola să-şi revină, iar de dragul tradiţiei să reuşească încă o dată să impresioneze pasionaţii de telefoane mobile. Şansele sunt mici, dar speranţa moare ultima, “pentru că noi murim înaintea ei” – aşa îmi spunea un bun prieten.
Citeşte şi:
Cele mai faimoase telefoane Nokia
Cele mai faimoase telefoane Sony Ericsson
Cele mai faimoase telefoane LG