Companiile Apple şi Samsung amendate în Italia pentru update-uri care încetinesc telefoanele

25.10.2018
Companiile Apple şi Samsung amendate în Italia pentru update-uri care încetinesc telefoanele

Apple şi Samsung au fost amendate în Italia pentru lansarea de actualizări software pentru smartphone-urile lor, care încetineau experienţa de utilizare, încurajând astfel înlocuirea lor. Această amendă este rezultatul unei investigaţii pornite în luna ianuarie, după ce Apple a recunoscut în public faptul că sistemul de operare iOS are o funcţie care limitează performanţa pentru a împiedica oprirea subită a dispozitivelor.

Investigaţia Consiliului Concurenţei din Italia a dezvăluit că ambele companii au lansat actualizări software care împiedicau buna operare a smartphone-urilor, modelele aduse în prim-plan fiind iPhone 6 şi Galaxy Note4. Fiecare dintre acestea au început să funcţioneze mai greu după update-urile care au coincis cu lansările iPhone 7, respectiv Galaxy Note7, această practică fiind un motiv pentru care utilizatorii ar fi putut fi împinşi către un upgrade hardware.

Consiliul a numit aceste practici „neoneste”, în special prin faptul că informaţii despre efectul pe care noile versiuni software le-ar putea avea asupra dispozitivelor erau complet absente. Mai mult, lipsa posibilităţii de a te întoarce la versiunea precedentă de software, a fost de asemenea un factor care a dus la amendarea celor companii.

Atât Samsung, cât şi Apple au fost amendate cu 5 milioane de euro fiecare şi sunt obligate să publice pe site-urile lor oficiale din această ţară un mesaj în care să anunţe această amendă şi motivele pentru care a fost aplicată. Apple primeşte însă o amendă în plus de încă 5 milioane de euro pentru că nu a informat utilizatorii corespunzător cu privire la bateriile cu litiu incluse în iPhone-uri, despre durata lor de viaţă şi despre cum să le întreţină mai bine. De asemenea, nu existau informaţii clare despre efectele lor asupra performanţei şi despre cum să poată fi înlocuite.

Între timp, Apple a lansat un update software care oferă informaţii despre starea bateriei în meniul de setări şi chiar opţiunea de a dezactiva limitarea de performanţă. O investigaţie similară este în derulare şi în Franţa, unde legea interzice scurtarea duratei de utilizare a unui dispozitiv pentru a promova vânzările unui model mai nou. Amenda în Franţa pentru astfel de practici este de 5% din venitul anual al companiei.

Samsung a contestat rezultatul acestei hotărâri, spunând că urmează să facă apel. De asemenea, reprezentanţii companiei au declarat că „Samsung nu a lansat nicio actualizare software care să reducă performanţa pe dispozitivele Galaxy Note4. Toate actualizările Samsung au avut scopul de a oferi cea mai bună experienţă pentru clienţii noştri”. La momentul publicării acestui articol, Apple nu a oferit o poziţie oficială.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult