Prin definiţie, telefoanele de gaming sunt produse de nişă adresate unei categorii de utilizatori care doresc să primească un nivel de performanţă ridicat şi în general, cea mai bună experienţă de gaming cu putinţă. Problema este că publicul ţintă este format mai ales din tineri cu buget oarecum restrictiv, care se îndreptă spre oferta de telefoane pentru gaming după ce în prealabil au tăiat de pe lista de cumpărători modelele inaccesibile de la gama de top.
Pe hârtie, ASUS ROG Phone II are semnalmentele unui flagshig premium – chipset Snapdragon 855+ şi 12GB mmorie RAM, la care se adaugă un acumulator de 6000 mAh care să permită ore cât mai multe de gaming în deplasare şi un ecran AMOLED cu rată de refresh la 120Hz, menit să sporească viteza de reacţie eliminând totodată efectul de blur. Având în vedere preţul său de 900 dolari, pare ciudat să ne alegem cu un sistem dual camera inferior soluţiilor întâlnite pe alte modele smartphone încadrate la acest domeniu de preţuri, însă primim în schimb dotările pentru gaming mai sus amintite.
Din păcate analiza făcută de specialiştii canalului YouTube JerryRigEverything arată şi alte aspecte unde inginerii Asus par să fi făcut economie, sau pur şi simplu scăpări la partea de proiectare. Spre deosebire de alte produse competitoare ROG Phone 2 vine fără sistem vapor-chamber sau altă tehnologie sofisticată pentru răcirea componentelor în sesiunile lungi de jocuri Android. În schimb, sub capacul aplicat la partea din spate găsim o placă din cupru desfăşurată pe lungimea carcasei şi modelată pentru a obţine contactul direct placa electronică aflată dincolo de zona acumulatorului.
Modalitatea de răcire aleasă de Asus presupune aplicarea pe capacul din spate a două fante de mari dimensiuni, pe unde ar trebui să pătrundă aer proaspăt, după ce cuplăm telefonul cu accesoriul de ventilaţie inclus în pachetul cu accesorii. În restul timpului, răcirea complet pasivă ar trebui să fie suficientă pentru utilizare normală şi gaming în condiţii de temperatură nu chiar tropicale. Problema este că fanta de aerisire lasă spaţiu amplu pentru pătrunderea scamelor din buzunar, praf şi lichide de orice fel, cauzând depuneri ce vor degrada capacitatea de ventilaţie şi răcirea dispozitivului. Vestea bună este că modului de răcire prin ventilare este etanş şi nu ar trebui să permită pătrunderea lichidelor în carcasa telefonului, cel puţin un în cazul stropirii accidentale.
Per total, ASUS ROG Phone II este un smartphone de gaming solid construit şi cu un design modular, care uşurează intervenţiile pentru reparaţie. Rămâne doar de văzut cât de mulţi cumpărători vor accepta preţul de achiziţie piperat, raportat la ofertele celorlalţi producători asiatici.