Dacă plănuieşti să ai parte de vacanţa perfectă, din care să te întorci acasă odihnit fizic şi psihic, dar şi satisfăcut pe plan sexual, atunci ar fi bine să închizi smartphone-ul atunci când faci dragoste, potrivit unui nou studiu.
Producătorul de prezervative şi alte accesorii sexuale Durex a realizat un sondaj la care au participat 2.000 de persoane. Dintre acestea, jumătate au declarat că s-au aşteptat înainte de a pleca în vacanţă să aibă parte de partide de sex mai bune decât în mod obişnuit, însă 60% dintre respondenţi s-au întors acasă dezamăgiţi. Iar de vină sunt smartphone-urile, potrivit crcetării.
Studiul arată că 40% dintre respondenţi s-au abţinut cel puţin o dată să iniţieze un contact sexual cu partenerul de viaţă în concediu din cauza faptului că el sau ea folosea telefonul mobil, iar 72 dintre respondenţi au recunoscut că au folosit smartphone-ul în timpul sexului, atunci când se aflau în concediu.
Studiul arată că viaţa sexuală a tinerilor cu vârste mai mici de 35 de ani este mai afectată de folosirea telefoanelor şi a reţelelor de socializare online, deoarece gradul de dependenţă faţă de aceste dispozitive şi servicii este mai mare în cazul lor.