Galaxy Note10+ este primul telefon Samsung care integrează tehnologia Super Fast Charging 2.0, acceptând până la 45W putere de încărcare prin cablul USB-C, însă nu va rămâne singurul pentru mult timp, noi modele smartphone cu preţuri mai accesibile urmând să apară în oferta Samsung.
Listat deja pe site-ul Samsung, Galaxy A91 va fi al doilea model smartphone compatibil cu adaptorul AC de 45W propus utilizatorilor ca accesoriu opţional. Potrivit informaţiilor de până acum, Galaxy A91 vine echipat cu un ecran de 6.7”, având perforaţia pentru camera frontală aplicată central, la fel ca modelul Note10.
Mai puţin ambiţios la partea de încărcare, modelul Galaxy A90 cu 5G va accepta prin cablul USB-C o putere de până la 25W. Cu o treaptă mai jos decât cel întâlnit la modelul A91, ecranul de 6.7” are un decupaj tip „picătură” pentru camera frontală.
Pe lista dotărilor încă neconfirmate oficial ar mai putea intra un sistem triple-camera cu rezoluţie 48MP şi tehnologie Tilt OIS, ajutând obţinerea unor poze mai clare în condiţii de lumină slabă. Ambele modele sunt aşteptate să ofere performanţe la nivel de flagship, asigurate de chipsetul Snapdragon 855.
Samsung Galaxy A91 şi Galaxy A90 5G vor lua drumul magazinelor în cursul lunii octombrie.