Galaxy S7 cu mufă USB Type-C, 3D Touch şi carcasă mai rezistentă?

19.10.2015
Galaxy S7 cu mufă USB Type-C, 3D Touch şi carcasă mai rezistentă?

Seria de smartphone-uri Galaxy a fost în ultimii ani un exemplu pentru toţi ceilalţi producători, oferind tehnologie de ultimă oră, iar în ultima perioadă chiar şi un design atrăgător, alături de materiale de calitate. Deşi o conexiune USB 3.0 a fost folosită pentru modelele Galaxy S5 şi Note 3, Samsung a revenit la USB 2.0 pentru telefoanele care au urmat. Se pare că Galaxy S7 se va întoarce la conexiune pentru transfer de date prin cablu la viteză mare, adoptând standardul USB 3.1, alături de noua mufă USB Type-C.

Informaţiile sunt neconfirmate şi au fost publicate de SamMobile, care au oferit informaţii adevărate despre produsele Samsung în trecut, înainte ca acestea să fie anunţate. Samsung Galaxy S7 ar deveni astfel unul dintre puţinele smartphone-uri de pe piaţă care adoptă standardul reversibil USB Type-C şi probabil primul care va oferi conexiune USB 3.1. Acesta va asigura astfel posibilitatea de a realiza transferuri de date la viteză mai înaltă între telefon şi computer sau unităţi de stocare OTG, cât şi încărcare rapidă sau încărcare a altor dispozitive, întrucât acest standar dpoate asigura circularea energiei electrice în ambele sensuri.

Alte zvonuri despre Galaxy S7 sugerează că acesta va integra tehologia ClearForce de la Synaptics, care va oferi display-ului funcţii de tipul 3D/Force Touch precum cele regăsite pe iPhone 6S şi Huawei Mate S. Nu în ultimul rând, există deja informaţii despre carcasa noului flagship de la Samsung, care ar putea fi realizat dintr-un aliaj de magneziu foarte rezistent. Aluminiul de pe Galaxy S6 este foarte rezistent, însă la impact rămân semne permanente pe marginea telefonului, iar noul material ar trebui să adreseze această problemă. În cazul în care şi spatele lui S7 va fi acoperit tot cu magneziu, rezistenţa telefonului ar putea fi mult mai mare, fiind deja raportate multe cazuri în care capacul din sticlă al modelului din prezent s-a spart în urma impactului cu solul.

Momentan avem de a face cu informaţii neoficiale, deci totul s-ar putea schimba până la momentul lansării, programat pentru primăvara lui 2016. Vom afla mai multe despre Samsung Galaxy S7 mai aproape de lansare, când inevitabil acesta va apărea în fotografii spion.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult