Samsung a rămas liderul pieţei globale de smartphone-uri în 2015, porivit firmei de cercetare a pieţei Gartner. Compania sud-coreană a livrat anul trecut peste 320,2 milioane de telefoane inteligente şi a avut o cotă de piaţă de 22,5%.
Pe locul doi s-a situat Apple, cu 220,8 milioane de smartphone-uri livrate, echivalentul unei cote de piaţă de 15,9%. Locul trei i-a revenit Huawei, cu aproximativ 104 milioane de unităţi livrate (7,3%). Aceasta este prima companie din China care reuşeşte să livreze mai mult de 100 milioane de telefoane inteligente într-un an şi marca care a înregistrat în 2015 cea mai mare creştere (+53%).
Top cinci producători globali de smartphone-uri în 2015 este completat de Lenovo şi Xiaomi, cu 72,7 milioane, respectiv 65,6 milioane de unităţi livrate. În cazul Lenovo sunt incluse şi terminalele marca Motorola.
Citeşte şi: Apple a încasat 91% din profitul de pe piaţa de smartphone-uri
Samsung a fost liderul pieţei şi în ultimul trimestru din 2014, cu o cotă de piaţă de 20,7% (83,4 milioane de unităţi livrate). Pe locurile doi şi trei s-au situat, în perioada octombrie – decembrie, Apple (17,7%, 71,5 milioane de unităţi) şi Huawei (8%, 32,1 milioane de unităţi).