Honor View 20 a fost o surpriză foarte plăcută din partea brandului secundar al Huawei, acesta fiind probabil cel mai atrăgător telefon din 2019 atunci când luăm în calcul raportul performanţă/preţ, dar şi din punct de vedere al design-ului. Se pare că producătorul chinez doreşte să continue lanţul de lansări de acest gen pe parcursul anului, următorul său flagship, modelul Honor 20 fiind subiectul unor scurgeri de informaţii care îl prezintă drept o alternativă mai ieftină la Huawei P30 Pro.
Conform zvonurilor apărute pe Weibo, una dintre cele mai populare reţele de socializare din China, Honor 20, flagship-ul pe 2019 al brand-ului, va fi echipat cu un sistem triple camera, care reprezintă o evoluţie faţă de ceea ce am întâlnit pe Honor View 20. Lista de specificaţii în limba chineză sugerează că vom avea de a face din nou cu senzorul Sony de 48 megapixeli, care a reuşit să ne impresioneze la începutul acestui an, alături de un nou senzor de 20 megapixeli şi de o cameră cu zoom 3x de 8 megapixeli. Aparent, scorul DxOMark al acestui telefon ar putea fi de 108 puncte, cu un punct în urma Galaxy S10+, Huawei Mate 20 Pro şi Huawei P20 Pro.
La nivel de specificaţii hardware, telefonul va integra din nu celebrul chipset Kirin 980 pe 7nm, acelaşi care a fost folosit deja pe seria Mate 20, Honor View 20 şi care va ajunge în curând pe Huawei P30 şi P30 Pro şi va fi disponibil în variante 6 + 128 GB, 8 + 128 GB şi 8 + 256 GB. Acumulatorul de 3.650 mAh va beneficia de încărcare rapidă la 22,5 W (5V/4,5A), iar ecranul OLED va beneficia de o diagonală de 6,1”. Nu este clar dacă acesta va fi complet, perforat sau decupat în partea de sus.
Ecran | 6,1”, OLED |
Sistem de operare | Android 9.0 (Magic UI 2.0) |
Chipset | Kirin 980 |
Procesor | octa-core (2x Cortex-A76 @ 2.6GHz + 2x Cortex-A76 @ 1.92GHz + 4x Cortex-A55 @ 1.8GHz) |
Procesor grafic | Mali-G76 MP10 |
RAM | 6/8 GB |
Stocare | 128/256 GB |
Card | ? |
Date | HSPA, LTE |
Wi-Fi | 802.11 a/b/g/n/ac |
Bluetooth | 5.0 |
USB | USB Type-C |
Cameră foto |
Cameră triplă
|
Filmare video | 3840 x 2160 pixeli @ 30 FPS |
Cameră foto frontală | ? |
Baterie | 3.650 mAh Li-Po |
Dimensiuni | ? |
Greutate | ? |
Culori | ? |
Altele | încărcare rapidă 22,5 W, NFC, Dual SIM, senzor de amprentă în ecran |
Alte detalii mai puţin importante fac referire la tehnologiile software pe care Honor le integrează în ultima perioadă pe toate dispozitivele sale. Interfaţa Magic UI, derivată din EMUI, va oferi acces la capabilităţi precum Gaming+, Link Turbo, CPU & GPU Turbo şi diverse funcţii AI, inclusiv pentru camera foto. Având în vedere că Magic UI 2.0 de pe Honor View 20 este deja bazat pe Android 9.0 Pie, cel mai probabil şi noua versiune de pe Honor 20 va fi similară.
Singura imagine pe care o avem cu Honor 20 sugerează că acesta va avea un design care este practic o variaţie a design-ului de pe Huawei P20, cu un sistem triple camera întrerupt, doar că senzorul care stă „singur” este acum poziţionat în partea de sus, nu în partea de jos.
Spatele dispozitivului sugerează că un senzor de amprentă ar putea fi amplasat pe partea din faţă, cel mai probabil integrat în display, întrucât design-ul Huawei din ultima perioadă nu mai lasă loc pentru integrarea unui senzor dedicat sub ecran.
Telefonul ar putea debuta foarte curând, cândva după lansarea seriei Huawei P30, la preţuri mult mai mici. Deja lista de specificaţii include şi preţuri pentru cele trei configuraţii, exprimate în yuan. Honor 20 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare va costa 2.999 yuan (395 euro), varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare va costa 3.399 yuan (450 euro), în timp ce varianta de top cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare va fi disponibilă la un preţ de 3.799 yuan (500 euro).