Huawei Honor 8, alternativa mai ieftină la flagship-ul P9 lansat în primăvara acestui an, va ajunge în curând şi în magazinele din Europa. Telefonul a debutat în China şi Statele Unite lunile trecute, fiind lăudat de presa de specialitate în special datorită hardware-ului puternic şi atrăgător din punct de vedere vizual, oferit la un preţ mai mic decât al altor dispozitive similare. Din fericire, preţul va rămâne scăzut şi pe teritorul Uniunii Europene.
Honor 8 vine echipat cu chipset-ul HiSilion Kirin 950, versiunea puţin mai slabă a lui Kirin 955, integrat în modelul Huawei P9. Diferenţele între aceste dispozitive se opresc însă aici, la nivel de hardware, ambele fiind livrate cu display-uri Full HD de 5,2”, 3 GB RAM, opţiuni de stocare de 32 GB sau 4 GB RAM, sistem dual-camera pe spate cu senzori de 12 megapixeli şi cameră frontală de 8 megaixeli. Telefonul beneficiază de acumulator de 3.000 mAh (cu sistem de încărcare rapidă Smart Power 4.0), mufă USB Type-C, WiFi 802.11ac, Bluetooth 4.2, suport pentru două cartele nanoSIM şi carduri microSD de maximum 256 GB. Senzorul de amprentă este nelipsit, fiind încadrat însă într-un cerc, în locul pătratului cu colţuri rotunjite de pe P9.
Ce lipseşte de pe Honor 8 este construcţia complet metalică pe partea din spate, telefonul fiind acoperit cu sticlă 2.5D pe ambele părţi şi înconjurat de o ramă metalică. Desigur, brandingul Leica lipseşte, cât şi numele Huawei de pe carcasă. Compania chineză promovează acest model doar sub brand-ul Honor.
Modelul Honor 8 cu 4 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare va intra în oferta magazinelor de specialitate din Europa la preţul de 399 euro, în timp ce varianta superioară cu 64 GB stocare va costa 449 euro.