Mult aşteptatul Honor Magic, noul flagship al brandului secundar de la Huawei a fost anunţat în mod oficial, iar cel puţin la exterior, dispozitivul este impresionant. Desigur, Xiaomi Mi MIX a avut un impact mult mai mare la momentul anunţului, însă Honor Magic vine cu o particularitate de design proprie, la fel de neobişuită: ecran curbat pe toate marginile (inclusiv pe verticală şi pe partea din spate). „Magia” pare să stea însă în software-ul dispozitivului.
Honor Magic nu este tocmai impresionant atunci când te limitezi la a analiza doar la hardware-ul inclus. Acesta integrează un display relativ mic de 5,09” în diagonală, cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli). Dimensiunile reduse şi rezoluţia înaltă asigură însă o densitate de 577 pixeli per inch, mai mare decât în cazul majorităţii dispozitivelor de pe piaţă. Magic vine echipat cu un chipset HiSilicon Kirin 950 (octa-core la 2,3 GHz), 4 GB memorie RAM, 64 GB spaţiu de stocare şi sistemul foto prezent pe Honor 8 şi Huawei P9 (dual-camera cu 12 megapixeli pe spate şi 8 megapixeli pe faţă). Acumulatorul este însă puţin neobişnuit fiind construit din ceea ce Huawei numeşte „o structură specială molecularo din grafit”, care se încarcă până la 40% în 10 minute şi până la 70% în 20 de minute.
La exterior avem două panouri de sticlă curbate în toate direcţiile, care sunt prinse de o ramă metalică, care merge împrejurul dispozitivului. Dar numele Honor Magic nu se referă doar la designul neobişnuit, ci de funcţiile avansate integrate în acest smartphone. În primul rând, acesta vine cu un nou software numit Honor Magic Live, acesta integrează o inteligenţă artificială care poate să facă viaţa utilizatorilor mai uşoară, asigurând acces la rapid la multe funcţii şi informaţii.
WiseScreen foloseşte un senzor infraroşu al camerei foto frontale şi senorii din rama metalică pentru a identifica utilizatorul. În cazul în care acesta nu este înregistrat, notificările şi mesajele primite nu sunt afişate pe ecran. De asemenea, odată ce telefonul este pus jos sau în buzunar, ecranul se stinge singur.
Inteligenţa artificială funcţionează însă tot timpul şi poate fi utilă în multe situaţii. De exemplu, poate detecta când utilizatorul este la volanul unei maşini şi sugerează trecerea pe modul de condus, poate să recomande filme de văzut în funcţie de discuţiile pe care le ai pe reţelele de socializare, poate să afişeze automat codul de rezervare în momentul în care ajungi în cinematograf sau aeroport, iar odată ce faci o comandă de taxi printr-o aplicaţie, telefonul poate să afişeze numărul de înmatriculare al maşinii direct pe ecranul de blocare. Funcţiile de acest gen sunt multiple, iar totul se întâmplă automat, odată ce acestea sunt activate manual de către utilizator.
Nu în ultimul rând, interfaţa Magic Live are o funcţie numită My Pocket, accesibilă printr-o glisare de jos în sus de la baza display-ului, care oferă posibiltatea de a salva link-ul sau imaginea de pe ecran sau de a o trimite mai departe pe o reţea de socializare. Butoanele back, home şi recent au fost înlocuite cu un buton capacitiv fizic multifuncţional. Acesta poate fi configurat pentru a oferi toate cele trei funcţii prin apăsări multiple sau glisări orizontale. Butonul principal integrează şi un senzor de amprentă.
Din păcate, Honor Magic va fi lansat exclusiv în China pentru încept. Nu a fost încă confirmată o versiune internaţională, însă având în vedere că alte modele ale acestui brand au fost lansate de Huawei şi în vest, nu ar fi ieşit din comun să îl vedem în magazinele din Europa în lunile care urmează. Preţul nu este deloc mare pentru ceea ce oferă Honor Magic, cei 3.699 yuan fiind echivalenţi cu 510 euro.